Sari la conținut

Bugete generoase pentru DNA şi DIICOT în 2017

Bugete generoase pentru DNA şi DIICOT în 2017, în creştere cu peste 35% la fiecare. De altfel, toate instituţiile din sistemul judiciar au alocate sume mai mari faţă de anul trecut. Apărarea primeşte mai puţini bani de la bugetul de stat decât în 2016, dar depăşeşte doi la sută din produsul intern brut prin credite care nu apar în deficit, mai mari decât cele accesate în anii anterior. Sume mai mici merg către Interne şi aproape toate serviciile speciale, cu excepţia SRI.

DNA LOGO AGERPRES

FOTO Agerpres

Anul acesta, instituţiile din sistemul judiciar au mai mulţi bani, comparativ cu sumele cheltuite în 2016.

Ministerul Justiţiei, care gestionează şi bugetul instanţelor, înregistrează o creştere de 3,33 la sută, în timp ce Curtea Supremă şi CSM au creşteri de peste 21, respectiv peste 17 la sută.

Suma alocată Ministerului Public depăşeşte un miliard de lei, dar cele mai mari salturi sunt înregistrate la DNA şi DIICOT, peste 30% fiecare.

Cât despre, Agenţia Naţională de Integritate, aceasta are un buget mai mic cu peste 25% faţă de suma cheltuită anul trecut.

Ministerul Apărării primeşte de la bugetul de stat 1,35% din produsul intern brut. Suma alocată este de aproximativ 11 miliarde de lei, însă proiectul prevede credite de angajament de peste 7,6 miliarde de lei, reprezentând 0,93 la sută din PIB. Astfel, conform explicaţiilor Ministerului Apărării, armata va avea la dispoziţie anul acesta o sumă ce reprezintă 2,18 la sută din produsul intern brut.

Ministerul Afacerilor Interne are un buget în scădere cu 4,26% faţă de suma cheltuită în 2016. Potrivit proiectului, Serviciul Român de Informaţii are alocată o sumă mai mare cu aproape 0,9 la sută. Celelalte servicii speciale au însă alocate fonduri mai puţine: Serviciul de Informaţii Externe înregistrează o scădere cu peste 10 la sută, SPP ar putea avea un buget mai mic cu aproximativ 16 milioane de lei, în timp ce bugetul STS înregistrează, potrivit proiectului, o scădere de puţin peste 8%.

Pe aceeași temă