Cu cât a scăzut Produsul Intern Brut în primele 9 luni ale anului. Domeniul care a avut o creștere de peste 10% în 2020

Data publicării:
bancnota de 50 de lei tinuta in mana
Foto: GettyImages

Produsul Intern Brut a scăzut în primele nouă luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2019, cu 5,1% pe seria brută şi cu 4,6% pe seria ajustată sezonier, arată datele provizorii publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. O contribuţie negativă importantă au avut-o industria şi activităţile de spectacole, culturale şi recreative.

„Din punctul de vedere al utilizării PIB, scăderea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a redus cu 4,8% contribuind cu -3,0% la rata de creştere a PIB. Exportului net (-2,0%), consecinţă a scăderii cu 12,8% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o scădere mai mică a volumului importurilor de bunuri şi servicii (7,5%); variaţia stocurilor (-1,6%). Un impact pozitiv asupra ratei de creştere a PIB l-a avut formarea brută de capital fix, cu o contribuţie de +1,0%, şi al cărei volum s-a majorat cu 4,2%”, menţionează INS.

Produsul Intern Brut a fost în termeni reali mai mare cu 5,6% în trimestrul III raportat la trimestrul II din acest an. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 6,0%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier.

Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2020 a fost de 254,951 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 5,6% faţă de trimestrul II 2020 şi în scădere cu 6,0% faţă de trimestrul III 2019.

Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020 a fost de 763,322 miliarde de lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 4,6% faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2020 a fost de 279,174 miliarde de lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 6,0% faţă de trimestrul III 2019. Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020 a fost de 718,269 miliarde de lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 5,1% faţă de intervalul 1 ianuarie - 30 septembrie 2019.

Ce domenii au înregistrat cele mai mari scăderi

Pe categorii de resurse, la scăderea PIB, în intervalul de timp 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, faţă de perioada similară din 2019, contribuţii negative mai importante au avut următoarele ramuri:

  • industria (-2,4%), cu o pondere de 20,2% la formarea PIB, şi al cărei volum de activitate s-a redus cu 11,1%;
  • agricultura, silvicultura şi pescuitul (-1,2%), cu o pondere de 4,2% la formarea PIB, dar care au înregistrat o scădere semnificativă a volumului de activitate cu 23,2%;
  • activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (-0,9%), cu o pondere de 2,7% la formarea PIB, şi care au înregistrat o scădere cu 27,3% a volumului de activitate;
  • comerţul cu ridicata şi cu amănuntul;
  • repararea autovehiculelor şi motocicletelor;
  • transport şi depozitare;
  • hoteluri şi restaurante (-0,8%), cu o pondere de 18,5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu 4,2%.

O contribuţie negativă semnificativă au avut-o impozitele nete pe produs (-1,0%), acestea înregistrând o scădere a volumului lor cu 10,8%.

Domeniul care a avut o creștere de peste 10% în 2020

Potrivit INS, un impact pozitiv mai important asupra ratei de creştere a PIB au avut: construcţiile (+0,5%), cu o pondere de 4,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 12,6%; informaţiile şi comunicaţiile (+0,6%), cu o pondere de 6,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate a crescut cu 10,3%.

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță