EY Romania: Ce sancțiuni se aplică celor care nu depun declarația unică

Data publicării:
declaratia unica

Cei care vor încerca să fenteze Fiscul nedepunând declarația unică (cu numărul 212, privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice) riscă amenzi importante, inspectorii ANAF având mult mai mult timp decât înainte.

Avertismentul a fost formulat joi de către experți ai firmei de consultanță EY România, în cadrul unei mese rotunde dedicate principalelor modificări fiscale survenite în ultimele luni.

O constatare a EY România a fost aceea că inspectorii vor avea mult mai mult timp decât înainte și deci vor putea aloca mai mult timp activităților de monitorizare a depunerii acestor declarații. ”Orice întârziere va fi în sarcina contribuabilului”, spune Alex Milcev, director pentru asistență fiscală a EY România. În vechiul sistem un contribuabil trebuia să depună până pe 25 mai declarația pentru venitul realizat după care aștepta decizia de impunere de la Fisc. De regulă aceasta sosea în anul următor existând însă situații în care decizia sosea și după câțiva ani, spune el.

Noul sistem prevede depunerea declarației de către contribuabil până la data de 15 martie și plata obligațiilor până la aceeași dată a anului următor celui pentru care sunt calculate, fără a mai fi așteptată o decizie de impunere.

Inspectorii au cinci ani la dispoziție pentru a te amenda

”Nedepunerea la termen atrage sancțiunea cu amendă între 50 și 500 de lei. Observând comportamentul autorităților fiscale în privința cetățenilor străini se cam aplică aceste amenzi. Dacă se aplică cetățenilor străini, este o așteptare realistă să se aplice și celor români ”, spune Claudia Sofianu, partener EY Romania.

Specific României este însă faptul că, spre deosebire de alte țări, inclusiv din regiune, precum Cehia, nu există posibilitatea de prelungire a termenului de depunere. ”În foarte multe țări există posibilitatea de extindere din motive întemeiate”, spune Sofianu. Prescripția fiscală apare de abia după cinci ani așa că există timp berechet pentru a îi prinde pe cei care nu și0au depus declarațiile.

Părți bune și părți proaste

Referirile EY România nu sunt la persoanele care obțin venituri doar din salarii ci la cele care au venituri din cedarea folosinței bunurilor (chirii), drepturi proprietate intelectuală, arende, vânzarea produselor agricole, etc. Debirocratizarea plăților în aceste cazuri este unul dintre avantajele menționate de EY privind acest sistem. ”Contribuabilii vor avea control mai mare legat de finanțele lor și de plata taxelor, vor avea siguranța când să plătească exact, nu e ca situațiile care durau ani de zile până când uitai de ce ți-a venit o decizie”, spune Milcev. Până acum doar Declarația 112 (privind salariile) se putea depune electronic, restul declarațiilor se  completau pe hârtie.

Există însă si părți negative. Dacă anul acesta declarația unică 212 se poate depune și în format de hârtie, de anul viitor depunerea sa va face doar electronic. Partea negativă privește ceea ce se va întâmpla în mediul rural. ”Trebuie văzut cum se va administra acolo, eu pariez pe faptul că atunci când se va sesiza că problema este complicată se vor acorda păsuiri”, spune încrezător Alex Milcev.

Care sunt termenele de plată

Termene de depunere şi de plată   În acest an, Declaraţia unică se depune până la data de 15 iulie, urmând ca plata să se facă până la data de 31 martie 2019.   Din 2019, Declaraţia se va depune până la 15 martie inclusiv, pentru veniturile estimate a se realiza în 2019, plata urmând să fie efectuată  până la data de 15 martie a anului 2020.   În cazul în care începerea activităţii se face după data de 15 iulie 2018, respectiv 15 martie 2019, Declaraţia unică se depune în termen de 30 de zile de la începerea activităţii.   În cazul încetării activităţii sau a suspendării temporare a acesteia, persoana fizică va înştiinţa organele fiscale pentru stoparea obligaţiilor de plată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri