Fiscul îi transferă la direcţia Bucureşti pe românii din străinătate şi străinii care obţin venituri în România

Data publicării:
logo anaf crop

Fiscul propune administrarea persoanelor care au reşedinţa oficială într-un alt stat membru al Uniunii Europene care obţin venituri din activităţi independente din România, prezintă un certificat de rezidenţă fiscală şi optează pentru regularizarea impozitului pe venit de către direcţia din Bucureşti a finanţelor publice, în contextul în care unităţile teritoriale întâmpină probleme în recuperarea sumelor datorate de nerezidenţi, potrivit unui proiect de ordin lansat vineri în dezbatere publică.

logo anaf crop

Prin acest proiect, Fiscul propune ca direcţia din Bucureşti a autorităţii să administreze fiscal persoanele fizice nerezidente, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent şi care obţin venituri din transferul titlurilor de valoare şi alte operaţiuni cu instrumente financiare.

Măsura s-ar aplica şi în cazul persoanelor juridice străine, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent şi care au obligaţia de a plăti impozit pe profit.

În plus, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să extindă sfera de competenţă a administraţiei fiscale pentru contribuabili nerezidenţi, pentru o mai bună administrare a sumelor datorate de către aceştia cu titlu de cheltuieli judiciare.

Fiscul are, astfel, în vedere dificultăţile întâmpinate de unităţile teritoriale în ceea ce priveşte recuperarea sumelor stabilite de instanţe, reprezentând cheltuieli judiciare datorate statului de către cetăţeni străini.

În evidenţa ANAF sunt înregistrate 102 persoane fizice nerezidente care au realizat în anul 2015 venituri din transferul titlurilor de valoare şi alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transfer de aur, şi 1.084 persoane juridice străine care au avut obligaţia de a plăti impozit pe profit pentru anul 2016.

În cazul nerezidenţilor care fac tranzacţii prin intermediari, administrarea fiscală se face de către unitatea teritorială în a cărui evidenţă se află intermediarul respectiv.

„Administrarea fiscală în cazul persoanele fizice nerezidente, care nu au obligatia desemnarii unui împuternicit si/sau care efectueaza tranzacţii prin intermediar, fie societate de administrare a investiţiilor, fie societate de investiţii autoadministratã (rezidenţi fiscali români) şi care obţin venituri din transferul titlurilor de valoare precum şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, sau din transferul aurului financiar, definit potrivit legii, se face de către organul fiscal în a carui evidenţã fiscalã este înregistrat intermediarul”, se arată în comunicatul ANAF.

Totodată, în cazul persoanelor juridice străine care au obligaţia de a plăti impozit pe profit, competenţa pentru administrarea obligaţiilor fiscale revine, pentru transferul sau închirierea proprietăţilor imobiliare situate în România, organului fiscal în a cărui rază teritorială este situată proprietatea imobiliară.

În cazul vânzării sau cesionării titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, administrarea fiscală este efectuată de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află firma ale cărei titluri de participare sunt vândute sau cesionate.

Pentru exploatarea resurselor naturale situate în România, inclusiv vânzarea sau cesionarea oricărui drept aferent acestor resurse naturale, administrarea este efectuată de unitatea fiscală în a cărui rază teritorială se află exploatarea.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...