Sari la conținut

Isărescu: Un „personaj” a împânzit țara cu autostrăzi

Parte a atacului neașteptat lansat luni impotriva consilierului de stat la premierului Viorica Dăncilă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a criticat luni nivelul scăzut al investițiilor publice.

180329_COMISIE_BNR_ISARESCU_04_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Isărescu a spus că suntem cu investițiile cam jos deși televiziunile au fost împânzite cu promisiuni ți hărți privind autostrăzile. „Avem un declin prelungit al investiţiilor. Am văzut şi eu de la personajul care a împânzit televiziunile luna aceasta (referire Darius Vâlcov – n.red.), a arătat hărţi cu toată ţara plină de autostrăzi. Nu s-au făcut investiţiile, ca şi cum ţara asta e neputincioasă, nu poate să facă nici măcar un km de autostradă. Deci suntem cu investiţiile cam jos”, a spus el într-o conferință de presă în care a prezentat un raport trimestrial asupra inflației.

Mugur Isărescu s-a referit, pe lângă dobânda interbancară ROBOR și curs de schimb, și la evoluția cursului și la acuzele aduse băncii naționale pe această temă.

„S-a sărit la gâtul BNR în ceea ce priveşte cursul valutar, într-o manieră total neresponsabilă. Chiar dacă au cerut prin postări caraghioase să fie cursul fix, asta nu se poate. Dar vă daţi seama cât de porniţi erau să atace BNR.Există obiceiul prost, manipulator, de a lua nişte cifre aiuristice şi ieşi cu ele la Tv. Ce ne facem dacă se întâmplă ca în Ungaria, Polonia, Cehia? Uitaţi-vă ce variaţii au existat acolo”, a spus el.

Variații sunt cauzate de OUG lăcomiei, 114, și de declarațiile publice.

„Din cauza OUG 114 s-au întâmplat aceste variaţii ale cursului şi din cauza declaraţiilor celor care nu ştiu ce şi cu cine vorbesc”.

Consumul în creștere puternică (care duce la majorarea importurilor și la creșteera cererii de euro) a fost una dintre cauze. „Suntem pentru creşterea consumului, dar atenţie la dozaj. Ce se doreşte, să ne facem că nu vedem cifrele? Acestea arată clar că s-a dat prea mult în economie. Aceasta propagandă de doi bani nu mai merge. Adâncirea contului curent (balanța intrărilor și ieșirilor de bunuri și servicii) este cauzată de creşterea bunurilor de consum. Se vede şi pe stradă sunt mai multe maşini decât capacitatea autostrăzilor”, spune el.

Referirile au fost făcute și la recenta micșorare a rezervei valutare a BNR. „Am citit azi un individ că am pierdut un miliard. Chestia asta să o practici la nivelul unor reprezentanţi ai Guvernului este inadmisibil. Există o dorinţă a consilierului economic al premierului să aibă grijă de bunăstarea românilor şi cere asta Parlamentului, Guvernului. Şi pentru asta ne cere să reducem dobânzile. Ia uite cine solicită asta, şi chiar imperativ”, a mai spus el.

Etichete: autostrazi , mugur isarescu , cont curent , darius valcov , devalorizare leu , ordonanta lacomiei , oug 114 , cerere consum

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale