Ministerul Finanțelor vede semne de stabilizare a economiei după scăderea PIB. Nazare: „Contracția economică s-a temperat”

Data publicării:
Alexandru Nazare ministrul Finantelor
Ministrul interimar al Finanțelor Alexandru Nazare. Sursa foto: Guvernul României

Economia României dă semne de stabilizare după scăderile din prima parte a anului, susține Guvernul, după ce datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică au arătat că PIB-ul a stagnat în trimestrul al doilea față de primele trei luni ale anului și a scăzut cu 0,4% comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că investițiile finanțate din fonduri europene au accelerat, exporturile nete au avut o contribuție mai bună, iar deficitul extern și inflația au început să scadă.

În trimestrul al doilea din 2026, Produsul Intern Brut s-a menținut la același nivel, în termeni reali, față de trimestrul precedent. Comparativ cu trimestrul II din 2025, PIB-ul a scăzut cu 0,4% pe seria brută și cu 2% pe seria ajustată sezonier.

Pe ansamblul primelor șase luni, economia s-a contractat cu 0,8% față de aceeași perioadă din 2025 pe seria brută și cu 1,6% pe seria ajustată sezonier.

Ministerul Finanțelor interpretează evoluția din trimestrul al doilea drept o încetinire a contracției economice și susține că există semnale de îmbunătățire în mai multe sectoare. Construcțiile au continuat să aibă o evoluție favorabilă, inclusiv pe fondul proiectelor de infrastructură.

„Datele din prima parte a anului 2026 oferă primele semnale ale acestui proces de reechilibrare: contracția economică s-a temperat, investițiile finanțate din fonduri europene au accelerat, contribuția exporturilor nete s-a îmbunătățit, deficitul extern se reduce, iar inflația a reintrat pe o traiectorie descendentă. Ministerul Finanțelor va continua să susțină un cadru fiscal care să permită corectarea dezechilibrelor, protejând în același timp investițiile și proiectele care contribuie la creșterea potențialului economic al României”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Citește și: Cum arată economia României după primele șase luni din 2026. Analist economic: „Suntem încă în zona de supraviețuire”

Investițiile din fonduri europene au crescut cu 56%

Unul dintre argumentele invocate de Finanțe pentru perspectiva unei stabilizări este evoluția investițiilor. În prima jumătate a anului, investițiile finanțate din fonduri europene au crescut de la 27,2 miliarde de lei la 42,5 miliarde de lei, un avans de 56%.

Investițiile sunt vizibile inclusiv în evoluția construcțiilor și a proiectelor de infrastructură. Finanțele estimează că lucrările în infrastructura de transport și energie pot avea efecte și dincolo de contribuția imediată la PIB, prin reducerea costurilor logistice, îmbunătățirea conectivității și creșterea capacității interne de producție.

În același timp, contribuția exporturilor nete la creșterea economică a devenit pozitivă începând cu trimestrul IV din 2025, în condițiile în care importurile au avut o evoluție mai temperată, concomitent cu creșterea exporturilor.

Deficitul extern s-a redus

În primele cinci luni ale anului, deficitul de cont curent s-a redus cu 5,4% față de aceeași perioadă din 2025. Deficitul comercial cu bunuri a scăzut, la rândul său, cu 3,9%, în condițiile în care exporturile au crescut cu 2,3%, iar importurile au avut doar un avans marginal.

Ministerul Finanțelor a atras însă atenția că investițiile aflate în derulare presupun și importuri de echipamente, tehnologie și alte bunuri de capital, ceea ce poate încetini temporar reducerea deficitului extern. Pe termen mediu, extinderea și modernizarea capacităților de producție ar urma să contribuie la creșterea competitivității și a exporturilor și la înlocuirea unei părți din importuri cu producție internă.

Un alt indicator invocat este inflația. Rata anuală a coborât de la 10,42% în iunie la 8,2% în iulie, iar Ministerul Finanțelor se așteaptă ca procesul de dezinflație să se accentueze din august, odată cu estomparea efectelor de bază asociate măsurilor fiscale adoptate anul trecut.

La temperarea presiunilor asupra prețurilor contribuie și încetinirea consumului și a dinamicii salariale. Inflația rămâne însă la un nivel ridicat, iar tensiunile geopolitice și volatilitatea prețurilor internaționale ale energiei continuă să reprezinte riscuri.

Ministerul Finanțelor consideră că actuala perioadă de ajustare ar trebui să ducă la o schimbare a modelului de creștere economică, după anii în care consumul a avut o contribuție importantă, concomitent cu acumularea unor deficite fiscal și extern ridicate. Miza este ca investițiile, productivitatea și competitivitatea externă să capete o pondere mai mare.

„Creșterea economică sustenabilă nu poate fi construită pe stimularea consumului prin deficite publice tot mai mari, ci pe investiții, productivitate, competitivitate și un cadru fiscal stabil, capabil să susțină dezvoltarea fără acumularea unor noi dezechilibre”, a subliniat Alexandru Nazare.

Citește și: VIDEO BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului. Isărescu: „Sperăm să intrăm în țintă în trimestrul IV din 2027”

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly, surprinși împreună la New York. Actrița s-a despărțit recent de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Aclamată cu ovaţii în picioare. Actrița care câștigă al cincilea premiu Emmy consecutiv: „Ce aventură a fost!”
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Ciolacu a luat 1.600.000.000 lei din fondul de rezervă ca să crească pensiile. Ciucă a procedat la fel
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...