Ministrul de Finanțe: Nu tăiem salariile

Data publicării:
anca dragu

Nu se taie niciun salariu din ceea ce există, nu se îngheaţă nimic. Este asigurarea dată de doi dintre miniştrii cabinetului Dacian Cioloş, după ultima şedinţă de Guvern. De fapt, spun ei, s-a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă, prin care se amână cu două luni aplicarea unor măsuri, care ar fi pus presiune foarte mare pe bugetul de anul viitor. Tăierile de taxe din Codul Fiscal vor intra totuşi în vigoare, de la 1 ianuarie, a anunţat ministrul Finanţelor.

„În această Ordonanță de Urgență, nu tăiem salarii, nu înghețăm, este vorba de prorogarea unor acte normative aprobate în anii trecuți, înainte de criză. Ele au fost în fiecare an amânate la implementare”, a spus ministrul Finanțelor, Anca Dragu.

Ordonaţa de urgenţă dată de guvern, valabilă pentru două luni doar, spune că bugetarii nu vor primi nici tichete cadou, tichete de masă şi de vacanţă ori indemnizaţii de ieşire la pensie.

În plus, Educaţia şi Cercetarea nu vor beneficia de mai multe procente din PIB, aşa cum stipula legea educaţiei din 2011, pentru că şi aceste măsuri au fost prorogate două luni. S-a amânat şi creşterea cotei de contribuţie la pilonul II de pensii la 6% din veniturile brute până în anul 2018.

De asemenea, ordonanţa de urgenţă menţine suprataxarea companiilor româneşti din sectorul energetic pe tot anul viitor însă şi nu pe două luni cum sunt restul măsurilor. Aplicarea tuturor acestor măsuri ar fi avut un impact bugetar mult prea mare.

„Neadoptarea acestor măsuri pe care le-am inclus în acest act normativ ar genera un impact asupra cheltuielilor și asupra deficitului bugetului general consolidat de circa 49,1 miliarde lei, reprezentând 6,08% din PIB pentru 2017”, a spus ministrul Finanțelor.

Au venit însă şi veşti bune de la Guvern.

„Am plăcerea să vă anunț că în 2017 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5,25%, va fi 917,5 lei față 871,7 lei”, a precizat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.

De la 1 ianuarie 2017, TVA se reduce de la 20 la 19%, va fi eliminată supraacciza la carburanţi şi taxa pe stâlp, aşa cum prevede Codul Fiscal.

Mai departe, însă, noul Cabinet va decide cum îşi va gestiona banii din buget.

„Acest guvern a creat spațiul pentru ca politica următorului guvern să poată fi îndeplinită întocmai cu modul în care acel guvern va dori”, a spus ministrul Muncii.

De asemenea, tot pentru viitorul Guvern, Finanţele vor lăsa o schiţă de buget construită pe o creştere economică de peste 4% şi un deficit bugetar sub pragul de 3%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri