Avertismentul lui Isărescu privind majorările salariale

Data actualizării: Data publicării:
isarescu Mediafax Foto-Silviu Matei 1

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că majorările salariale trebuie ținute sub control. Precizările au fost făcute în contextul în care, într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat cum vor fi susţinute majorările salariale din sectorul de stat.

O parte din bani, spune ministrul, vin chiar din creşterile salariilor: statul dă 10 miliarde de lei în plus, dar ia înapoi, prin taxe şi impozite, patru miliarde. Despre majorările salariale a vorbit şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta le-a transmis miniştrilor să dea dovadă de înţelepciune.

”Mulți bani vin chiar din faptul că noi creștem salariile. Pe 10 miliarde lei cât vor fi creșterile anul acesta, statul român va încasa patru miliarde lei înapoi, pentru că este vorba de contribuțiile care se acordă statului. Mai avem 2,7 miliarde lei efectul de rundă a doua al banilor intrați în economie pentru că intră în consum. Trebuie totuți precizat că aceste efect de rundă a doua este nociv prin faptul că încurajează importurilor și pune presiune pe deficitul de cont curent.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că majorările salariale trebuie ținute sub control. ”Să le ținem sub control într-o manieră rezonabilă, corelat cu mai multi indicatori”. Aceștia ar fi productivitatea economică, echilibrele macroeconomice, macrostabilitatea financiară. ”Sunt bunuri de foarte mare preț, România le-a obținut cu mari sacrificii și ar fi o eroare să le slăbim”, spune guvernatorul.

Tot miercuri guvernatorul BNR a mai lansat un avertisment: ”România a evitat riscuri majore în ultimul an, legate de modificarea legislaţiei bancare, care va fi menţionat, alături de riscul legat de creşterile salariale, în rapoartele agenţiilor de rating”, a declarat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri