OUG 114, o nouă formă. Expert, la Digi24: Iniţiativa este greşită. Creditarea agresivă a dus SUA la cea mai mare criză

Data actualizării: Data publicării:
iancu guda
Iancu Guda

Ce se va întâmpla cu OUG 114, ordonanţa lăcomiei? În această după-amiază, membrii ALDE au fost la Ministerul Finanțelor. Au intrat prin față și au ieșit prin spate, ca să nu dea ochii cu jurnaliștii care așteptau declarații. În felul acesta, concluziile întâlnirii vor fi anunțate de Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor. Ce atrage atenția este că ieri, același ministru le-a pus în brațe reprezentanților băncilor nouă formă a ordonanței. Atât de diferită, atât de nouă, încât reprezentanții băncilor au rămas fără replică. S-au retras că să analizeze nouă varianta a ministrului. De ce întâlnirea politică a venit după cea tehnică? Iată întrebarea. Să însemne asta că PSD și ALDE nu s-au înțeles și ministrul finanțelor a luat-o pe repede înainte?

Prin noua formă a OUG 114 se intenționează a se stimula sectorul bancar pozitiv și negativ, astfel încât în esență să se exagereze în încurajarea creditării, adică să se dea foarte mulți bani cu risc mare și dobânda mică, a afirmat la Jurnalul de Seară Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari.

El a explicat că, fundamental e o iniţiativă greşită: „SUA a greșit dezastruos între 2000-2005 permițând sectorului bancar să dea credite multe la dobânda foarte mică cu un risc foarte mare. Ce s-a întâmplat? O bulă nemaiîntâlnită în istoria Americii și cea mai mare criză. De ce să facem greșelile altora? În economii foarte puternice, când au încurajat creditarea agresivă, s-a generat o criză. Pe termen scurt, în SUA a fost bine, apoi a explodat”.

Totodată, Iancu Guda a arătat că în urma analizării companiilor din România, în ultimii zece ani, s-a constatat că cele mai proaste investiți s-au făcut când banii s-au obținut ușor.

„Nu calculezi cu mare atenție proiectele. Arunci banii pe fereastră. Când banii au fost mai scumpi au fost făcute cele mai bune investiţii. Din interese politice, fugim după fenta. Se spune că dobânda practică de bănci pentru companii e ridicată. Față de ce? Dacă dai bani statului român pe termen lung obții o dobânda între 4-5%. Astăzi e 4,7%, cea mai mare din Europa. Dacă o bancă dă bani statului român și obține o dobânda de 4,7% în condițiile în care inflația e 4,6% cu cât să creditezi o companie?”, a declarat preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari.

Potrivit acestuia, dobânda medie practicată de bănci pentrut creditele acordate companiilor de 8% e foarte potrivită, adecvată.

„Aș vrea să întreb mediul de afaceri, companiile, în special microîntreprinderile, va ajută mult o dobânda de la 8% la 6%, când tu nu ai oameni să îți desfăşori activitatea de zi cu zi? Cu ce te ajută când nu ai autostrăzi, oameni? Nu poți să fii competitiv pentru că concurentul tău face evaziune. Cu ce te ajută dacă nu ești competitiv la exporturi?”, a spus Guda.
Potrivit acestuia, cea mai bună soluție e să anuleze o asemenea măsură şi să se pună o taxă pe activele bancare la un nivel decent: „Să o legi de ROBOR, de costul de finanțare pe care băncile îl percep la credite fără ancorare în fundamente economice, e o mișcare politică ca să ia fața românilor. Susțin cu această fenta că vor să constrângă sectorul bancar spre binele românilor, dar nu e spre binelor românilor. Mai târziu ne vor face foarte mult rău”.

Reguli noi şi dure pentru bănci

Ministrul de Finanţe a anunţat după negocierile pe care le-a avut cu reprezentanţii mediului bancar: va exista un indice nou pentru calcularea dobânzilor la creditele în lei ale românilor. În plus, ca să nu plătească taxa pe lăcomie, băncilor li se impun reguli noi şi dure.

„Ideea e să reducem din costurile de finanțare pe care românii le plătesc pentru creditele în lei. Diferența dintre ROBOR-ul la cotații și cel pe tranzacții e o diferență care sperăm să se regăsească la consumatorul final. Categoric pentru creditele noi se va aplica - și acum se discută despre modul de a se aplica pentru ce e azi în curs. Dacă vorbim de ROBOR, oricare ar fi forma de calcul sau dacă implică modificări față de ce e azi în contract, implicit se vor modifica și contractele aflate în derulare”, a spus Eugen Teodorovici.

„Taxa pe care o știți din 114, care se împarte în două zone diferite în funcție de acel plafon de 1% cota de piață. Deci sub 1% băncile din acea zonă vor plăti 0,2%, asta e propunerea acum, iar peste 1% - 0,4%. Din masa impozabilă s-au scos mare parte a activelor financiare. Mecanismul e de astimula partea de finanțare a economiei”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România în care sunt locuri de muncă, dar nu mai sunt suficienți oameni. Firmele caută angajați...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998