Părinții copiilor cu handicap, refuzați de Fisc. Formularele 2% nu mai sunt bune

Data actualizării: Data publicării:
rampa handicap bloc

Unitățile Fiscului au început să refuze pe bandă primirea formularelor 230 privind direcționarea a 2% din impozitul pe venit, pretextând că se așteaptă ”noile” formulare prevăzute în recent proiect de ordin al președintelui ANAF.

Părinții copiilor cu handicap grav sunt revoltați. Vechile formulare, deja completate, nu sunt bune, noile formulare nu au apărut, iar totul trebuie clarificat în două luni, până când vor intra în vigoare noile prevederi.

Situația de fapt

Haosul a apărut după ce zilele trecute noua conducere a ANAF a publicat un proiect de ordin prin care vechile declarații 230 se înlocuiesc cu altele noi. Explicații publice privind necesitatea înlocuirii declarațiilor au lipsit.

Noile declarații 230 trebuie depuse până la data de 15 martie, în condițiile în care anul trecut depunerea se făcea până la data de 25 mai.

În pofida faptului că lipsește noul tipizat 230 și deci a faptului că vechile prevederi sunt în vigoare, unitățile ANAF au început să refuze formularele 230 privind direcționarea a 2% din impozitul pe venit către ”susținerea entităților nonprofit”.

În spatele denumirii abstracte dată acestor „entități” stau cazuri triste. Este vorba de entități înființate de părinți ai unor copii cu handicap grav cu rolul de a strânge de la cunoștințe, prieteni fondurile necesare unor intervenții chirurgicale destinate ajutorării copiilor.

Schimbările anunțate sunt invocate de unitățile ANAF pentru a refuza primirea formularelor 230 completate fie de persoanele care au înființat entitățile, fie de persoanele care vor să redirecționeze cota de 2%. Cu cât mai puține declarații primit cu atât mai mari economiile la buget.

Tânărul B.T., tată al unui copil cu handicap grav, povestește într-un mesaj adresat Digi24.

”Împreună cu soția am fost obligați să înființăm o asociație umanitară prin intermediul căreia să beneficiem de redirecționarea procentului de 2% obținut din impozitul pe venit, astfel încât copilul să poată beneficia de tratamente în străinătate. Sistemul românesc este incapabil și dezinteresat a furniza pânâ și niste seturi de analize uzuale”, povestește el. B.T. lucrează într-o instituție publică prezentă în toată țara și mulți dintre cei care au vrut să îl ajute au domiciliul fiscal, unde trebuie să depună declarațiile 230, în diferite județe.

Luni a aflat însă că nu mai puțin de trei unități ANAF din țară au refuzat primirea declarațiilor 230 aduse de cunoștințele sale pentru sprijinirea copilului său.

”Unele puncte ANAF au început să refuze primirea formularelor, justificând faptul că ieri, 14 ianuarie 2019 a fost publicat un nou model utilizabil pentru redirecționarea impozitului aferent anului 2018. Acest model însă nu este disponibil nicăieri pe site-ul ANAF, nu am regăsit absolut nicio referință nicăieri. Alte puncte ANAF refuză primirea formularelor menționând că formularul care trebuie utilizat în acest an încă nu gata, că o să fie gata luna viitoare, etc.”, spune el.

El are câteva întrebări legitime. Vor fi dispuse cunoștințeele sale să completeze noi declarații? Ce se întâmplă cu cele completate deja, mai sunt bune? Se va putea încadra în termenul de 15 martie până la care se primesc declarațiile?

”Peste toate cele de mai sus, umblă vorba pe internet că și termenul de depunere a formularelor va fi mult diminuat, urmând ca noul termen de depunere să fie 15 martie 2019. Aceleași bârfe au primit și modelul formularului care va suferi modificări, iar acest lucru pare că s-a confirmat. Din păcate suntem nevoiți să urmărim bârfe pe internet pentru că, în ceea ce privește comunicarea, statul român este falimentar din punct de vedere al interesului arătat cetățenilor”, afirmă el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri