Primăria Capitalei se împrumută de 120 milioane euro

Data publicării:
primaria bucuresti wikipedia

Municipiul Bucureşti lansează o nouă emisiune de obligaţiuni care vor fi oferite exclusiv investitorilor calificaţi.



Municipiul Bucureşti informează investitorii că intenţionează să lanseze o nouă emisiune de obligaţiuni cu o valoare nominală totală de 555 milioane lei cu o rata anuală fixă a dobânzii de 5,6% şi o scadentă de 10 ani, potrivit unui comunicat al Primăriei, preluat de Agerpres
Obligaţiunile emise vor fi vândute în România exclusiv investitorilor calificaţi. Plasamentul se va desfăşura în dată de 18 aprilie 2018 şi are drept scop refinanţarea unei părţi din datoria publică locală, provenită din emisiunea de obligaţiuni realizată de Municipiul Bucureşti în anul 2015. Ulterior finalizării Plasamentului, Municipiul Bucureşti intenţionează să solicite admiterea Obligaţiunilor vândute în Plasament la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti S.A., în baza unui prospect de admitere la tranzacţionare ce va fi aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri