Sari la conținut
News Alert

PSD grăbeşte bugetul

Bugetul de stat pe 2017 va fi discutat şi votat pe repede înainte în Parlament. Social-democraţii vor să grăbească toate procedurile, astfel încât totul să fie gata până la 1 februarie. Opoziţia contestă graba şi spune că nu are timp suficient să studieze pe îndelete documentul.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „O să scurtăm şi mai mult termenele, dar nesugrumând dezbaterile în aşa fel încât să nu avem o întârziere de două săptămâni, ci de maxim o săptămână, în aşa fel încât ultimele zece zile ale lunii ianuarie să fie adoptat bugetul"

Bugetul va fi trimis Parlamentului pe 25 ianuarie. Senatorii şi deputaţii vor avea mai puţin de o săptămână pentru a-l dezbate şi vota.

Leonardo Badea, deputat PSD, preşedintele Comisiei de Buget a Camerei Deputaţilor: „Suntem în întârziere cu bugetul de stat, suntem într-o situaţie, să spunem specială, în acest caz."

Cei din opoziţie se plâng că nu vor avea timp să studieze proiectul de buget.

Florin Cîţu, senator PNL: „Cred că tot procesul acesta va dura cam maxim patru zile, din momentul în care vom vedea bugetul până în momentul în care va fi votat ceea ce este mult prea puţin pentru un buget care are cheltuieli de 273 de miliarde"

Viorel Arcaş, senator PSD, preşedintele Comisiei de Buget a Senatului: „Probabil din cei care nu au mai participat la buget li se pare puţin dar eu zic că ne putem încadra fără probleme dacă îl primim miercuri."

Aleşii opoziţiei nu vor depune însă mii de amendamente pentru a tergiversa dezbaterilor, aşa cum s-a întâmplat anii trecuţi.

Nicuşor Dan, preşedintele USR: „Era una din armele pe care opoziţia le avea la îndemână pentru a şicana puterea şi a ajunge la o negociere în cele din urmă. Nu o sa apelăm la asta din respect faţă de ceea ce credem noi că ar trebui să fie instituţia Parlamentului."

Împreună cu bugetul de stat va fi votat şi bugetul asigurărilor sociale.

Pe aceeași temă