Robor la 3 luni a coborât sub 2%

Data publicării:
grafic scadere-32036

Dobânda interbancară s-a plasat joi la la 1,98%, cel mai mic nivel din ultimele două luni.

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la nivelul de 1,98%, cel mai mic din data de 14 noiembrie 2017, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR), informează News.ro.

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. 

Miercuri, indicele a scăzut la 2,03%. Nivelul atins joi este cel mai mic din data de 14 noiembrie, când a fost 1,92%.

Totodată, indicele Robor la 6 luni a scăzut joi la 2,22%, cel mai mic din 16 noiembrie, când a fost 2,19%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri