Salariile a peste 3,2 milioane de angajaţi la privat, în pericol să scadă cu peste 16%

Data publicării:
160817_ilustratie_bani_11_INQUAM_Octav_Ganea

Salariile nete ale celor peste 3,2 milioane de români care lucrează la firme particulare ar putea scădea peste două luni cu mai mult de 16 procente, odată cu transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Singura speranţă să nu se întâmple aşa ceva stă la patroni: ar trebuie să majoreze lefurile. Sindicaliştii spun că Executivul nu vrea să oblige angajatorii să crească salariile pe hârtie, cum promitea.

Bogdan Hossu, lider al Confederaţiei Cartel Alfa: „Angajatorii nu şi-au luat angajamentul ferm că vor creşte, guvernul se bazează pe promisiunea şi bunele lor intenţii”.

La un salariu brut de 3.000 de lei, un angajat primeşte 2.104 lei net. În condiţiile în care firma la care lucrează nu va creşte salariul brut de anul viitor, după transferul contribuţiilor sociale, angajatul va încasa la final de lună cu 330 de lei mai puţin. Mai mult, costul total al companiei pentru plata salariatului scade cu 615 lei, până la 3.068 de lei, în această primă variantă de calcul.

Adrian Benţa, consultant fiscal: „Guvernul va miza pe convingerea angajotorilor că ei nici nu câştigă, nici nu pierd şi nici nu ar fi normal să se îmbogăţească de pe urma acestei modificări fiscale”.

În a doua variantă de calcul, salariul brut de 3.000 de lei va creşte cu aproape 600 de lei de anul viitor. În aceste condiţii, angajatul va primi şi în 2018 tot un salariu net de 2.104 lei.

Compania va plăti oricum şi contribuţii sociale mai mici, iar costul total se va reduce cu 143 de lei, pâna la 3.674 de lei.Ca să-şi păstreze angajaţii, unii patroni fac deja diferite scenarii.

Frederic Lamy, directorul general al unei companii de bricolaj: „Vom face ajustări. Această investiţie nu este prioritară pentru anul viitor, o vom amâna şi scădea din cheltuielile care nu sunt prioritare, putem tăia din bugetul de marketing şi publicitate. Angajaţii noştri trebuie plătiţi la nivelul pieţei sau, dacă este posibil, chiar peste acest nivel”.

Specialiştii în politici fiscale cred că patronii vor menţine salariile doar în domeniile în care există criză de muncitori.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri