Senatul a votat din nou chemarea lui Mugur Isărescu

Data actualizării: Data publicării:
180329_COMISIE_BNR_ISARESCU_04_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Convocarea guvernatorului BNR a fost făcută pentru joi, 7 februarie, ora 11.00.

mugur isarescu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

”S-a votat! Acum, Biroul Permanent al Senatului ii va pune în vedere Guvernatorului BNR ca e obligat să vină în fața Comisiei Economice și de Buget-finante, joi ora 11” a postat marți dimineață pe Facebook senatorul Daniel Cătălin Zamfir.

Marți dimineață, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu a spus că înainte de o participare a lui Isărescu la lucrări este necesară o întâlnire la Ministerul de Finanțe în cadrul Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială.

„BNR este deschisă la dialog, la clarificarea chestiunilor în discuție bineînțeles și în Parlament și consider că se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de dl. Zamfir, care să nu plece de la un șir de fake news-uri lansate fără probe”, a spus Suciu, potrivit Hotnews.ro.

O primă întâlnire a Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială a avut loc luni, când BNR a prezentat a analiză de impact privind taxa pe activele bancare. O a doua întârlnire a Comitetului urmează să aibă loc în cursul acestei luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri