Sari la conținut

Zi neagră pe bursele internaţionale. Acuzațiile lui Donald Trump

Zi neagră la bursele din toată lumea, după ce principalul indice de la New York, Dow Jones, a pierdut peste 800 de puncte. Şi indicele Nasdaq s-a depreciat cu 4%. Primele care au resimţit una de şoc au fost bursele asiatice, cu pierderi de peste 5%. A urmat Europa, unde din fericire piederile sunt mult mai mici. Potrivit economiştilor, totul a plecat de la creşterea dobânzii de referinţă, decisă de Rezerva Federală Americană pentru a combate inflaţia.

„În New York, miercuri a fost cea mai proastă zi pe Wall Street din ultimele 8 luni, banii au ieşit din acţiuni şi au intrat în obligaţiuni, în timp ce economia SUA face tranziţia de la o economie cu ritm lent de creştere la un ritm mai rapid, dar tranziţia a fost urâtă. La sfârşitul şedinţei, indicele Dow a scăzut cu 831 de puncte, o scădere de 3%, NASDAQ a avut cea mai neagră zi după iunie 2016 (votul pentru Brexit din Marea Britanie, n.r.)”, relatează John Terrett, jurnalist CGTN.

Cred că Rezerva Federală greşeşte. Sunt prea prudenţi. Cred că cei de acolo au înnebunit. Ai putea spune, ei bine, este o măsură de securitate financiară care îţi oferă şi o marjă de profit”, spune Donald Trump, preşedintele SUA.

Deşi pentru burse luna octombrie este una dificilă, de data aceasta a fost mult mai mult, dovadă nervozitatea de pe piaţă. Portofoliile de acţiuni ale giganţilor tech precum Netflix, Apple sau Twitter au avut cel mai mult de suferit şi s-au depreciat, în medie cu 8 procente.

Este una dintre cele mai mari scăderi ale indicelui din istorie. Octombrie este în mod tradiţional o lună dură pentru acţiuni. Pe fundalul unei economii în creştere, vedem cum Rezerva Federală încearcă să limiteze inflaţia din procesele economice, aşa că au crescut dobânzile. Iar acest lucru este îngrijorător pentru investitori”, relatează Alison Kosik, corespondent economic CNN.

Multe voci din domeniu, la care se adaugă şi preşedintele american, au dat mesaje liniştitoare. Este doar o corecţie, deci o reglare a burselor, nu începutul unei noi crize de proporţii. Asta nu înseamnă că pierderile nu generează presiune asupra investitorilor.

De fapt, asistăm la o corecţie pe care o aşteptam de multă vreme. În rest, dezaprob acţiunile Rezervei Federale”, spune Donald Trump.

Pieţele dezvoltate, în frunte cu SUA, au avut o creştere masivă, ele sunt în etapele târzii. Iar ceea ce am văzut peste noapte este, credem noi, o corecţie naturală şi este probabil ca ea să continue. Dar în acelaşi timp, sunt destul de multe tensiuni în pieţele globale şi ne aşteptăm ca această volatilitate să aibă impact asupra investitorilor”, spune Medha Samant, expert internaţional.

Ce se întâmplă cu indicii BVB

Pețele de capital sunt interconectate, așa că piața de la noi s-a aliniat cu bursele din regiune. Efectele valului dur de vânzări de pe Wall Street s-au resimțit și la București, unde încă de la primele ore vedeam o creștere semnificativă, în special, a numărului celor care vând acțiunile iar principalii indici au pierdut din putere și sunt în scădere și la această oră.

Vedem indicele BET, în componența căruia se află primele 15 companii listate la bursa la un minus de aproape 1,4 procente, Bet-FI, indicele care măsoare perfomanța instituțiilor financiare cu un minus de peste 1,6 procente și sectorul energiei în cădere cu 1,76 la sută.

Valoarea totală a tranzacțiilor depășește 6,6 milioane de euro la această oră - este o sumă neobişnuit de mare cel puţin pentru ultima săptămână, însă majoritatea tranzacțiilor au pornit de la cei care au vândut.

Etichete: donald trump , prabusire bursa , indice bursa , indice dow jones

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale