Firmele de IT au închiriat jumătate din birourile noi, anul trecut

Data publicării:
cladire-spatii-birouri

Stocul modern de birouri din Bucureşti s-a cifrat în 2017 la 2,76 milioane metri pătraţi, 90% din suprafață fiind deja închiriată.

Stocul modern de birouri existent în Bucureşti a atins, în 2017, pragul de 2,76 milioane de metri pătraţi, iar 90% din suprafaţa finalizată anul trecut este deja închiriata, arată o analiză publicată, marţi, de CBRE, informează Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, la nivelul anului trecut, aproximativ 70% din cererea totală de spaţii de birouri a fost reprezentată de cererea netă (din care sunt excluse tranzacţiile de tipul reînnoiri/renegocieri), iar cererea totală a depăşit pragul de 350.000 de metri pătraţi, fiind cu 30% mai mare comparativ cu 2015 şi cu 22% peste cea din 2014. Totodată, cererea nouă de spaţii de birouri pe piaţa imobiliară din Capitală, care cuprinde intrările noi pe piaţă, extinderile companiilor cu divizii noi şi extinderea de spaţiu, a reprezentat 28% din cererea totală. Astfel, au fost create peste 10.000 de noi locuri noi de muncă, în Bucureşti. Cele mai active zone din punct de vedere al cererii de spaţii de birouri au fost: zona de Nord (29%), Pipera (26%), Vest (16%), Central Business District (15%) şi Centru (14%).

De unde a venit cererea

Cererile au venit, cu precădere, din sectoarele IT (48%), producţie industrială şi energie (16%) şi financiar (11%). La nivel general, stocul modern de spaţii de birouri a atins pragul de 2,76 milioane mp, din care 1,29 milioane mp în clădiri de clasa A şi 1,47 milioane mp în clădiri de clasa B. Previziunile pentru 2018 arată că încă 11 proiecte de clădiri de birouri în suprafaţa totală de peste 200.000 de mp vor fi finalizate. Din acest total, 57% vor fi construite în zona de Vest a Capitalei, 18% în Centru, 12% în CBD şi 13% în Pipera. În plus, datele CBRE arată, de asemenea, ca 20% din suprafaţa totală de spaţii de birouri estimată a fi livrată pentru 2019 este pre-închiriata. Pe de altă parte, rata de neocupare este de 9%, în scădere cu 0,9% faţă de trimestrul al treilea din 2017, şi de 2,7% faţă de trimestrul al patrulea din 2016. Cea mai mică rată de neocupare în Bucureşti este în zona de nord, cu 5%, urmare a creşterii numărului de tranzacţii în această zonă. Pentru clădirile de clasa A, rata de neocupare este de 5%, aproximativ la jumătate în comparaţie cu rata de neocupare a clădirilor de clasa B, respectiv 12.5%. CBRE România a fost implicată în 37% din suprafaţa totală tranzacţionată de companiile de consultanţă, respectiv 43 de tranzacţii, având o cotă de piaţă de 33% în reprezentarea proprietarilor, respectiv a chiriaşilor, de 39%. În 2017, companiile au avut cereri de închiriere pe suprafeţe mai mari de 5.000 de mp, iar CBRE a intermediat cinci astfel de tranzacţii, peste 60% din suprafaţa tranzacţionată de companie fiind mai mare de 1.000 mp CBRE Group, Fortune 500 şi S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie de servicii comerciale şi investiţii în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2016, cu peste 75.000 de angajaţi (fără a include afiliaţii).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri