Fitch: Guvernul României are nevoie să atragă 15 miliarde de euro. Ponta: „Fitch a confirmat ce v-am spus eu joi”

Data publicării:
1301 20pontafitch-43738

Păi dacă joi mă ascultaţi când am făcut prezentarea, vedeaţi că 14,6 miliarde este datoria scadentă şi refinanţată. Deci a greşit Fitch-ul cu 400 de milioane sau eu am greşit cu 400 de milioane? Care e întrebarea?”, a spus Victor Ponta zâmbind.

La capitolul deficit bugetar, aşa cum s-a arătat şi în proiectul de buget prezentat joi, avem nevoie de 3 miliarde de euro, adică „o datorie de 150 de euro pentru fiecare român”, a amintit premierul. „Deci înţeleg că (Fitch) a confirmat ceea ce v-am spus eu joi. Mă bucur. Bine că au bătut cifrele.

Proiectul de buget pentru 2013 prezentat joi de premier, cu cifrele aferente confirmate de Fitch

Banii reprezintă inclusiv rambursări către Fondul Monetar Internaţional, în contul împrumutului făcut de România în perioada de criză, 2009-2011. Detaliat, este vorba de 14,9 miliarde de euro, din care 2,8 miliarde de euro pentru finanţarea deficitului bugetar, 6,1 miliarde de euro pentru refinanţarea de datorii pe termen mediu şi lungşi 6 miliarde de euro pentru datorii pe termen scurt. Potrivit Mediafax, Executivul a prefinanţat până la sfârşitul anul trecut 12% din necesarul total de 14,9 miliarde de euro.

Necesarul brut de finanţare este echivalent cu 10,1% din PIB, potrivit Fitch, care apreciază că Banca Naţională a României nu va întâmpina probleme în plata împrumuturilor. Specialiştii se aşteaptă însă ca România să încheie un nou acord preventiv cu FMI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot obține românii din Italia bonusul de 1.000 de euro pentru fiecare copil
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...