Florin Cîţu contrazice previziunea Comisiei Europene privind privind economia României: Este prea pesimistă

florin-citu-gov.ro
Foto: gov.ro

Estimarea Comisiei Europene, de scădere economică a României cu 6% în 2020, este prea pesimistă, consideră ministrul Finanţelor. Florin Cîţu. El se aşteaptă la o îmbunătăţire a estimării.

"Comisia a păstrat pentru România aceeaşi prognoză din primăvară. Da, este -6%, dar este aceeaşi cifră, nu a înrăutăţit-o. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în restul Europei, vedem că în mai toate ţările aceste cifre au fost înrăutăţite. Şi cifrele arată diferit de estimarea din primăvară cu aproape un punct procentual sau poate chiar mai mult. Deja vorbim acum de o înrăutăţire cam în toată Europa, în afară de câteva ţări. În acelaşi timp, dacă mă uit la vecinii noştri, România are o estimare de -6%, dar Ungaria de -7% şi aşa mai departe. Trebuie să ne uităm la această estimare în contextul în care trăim în Uniunea Europeană. Rămân la opinia că este o estimare prea pesimistă, dacă ne uităm la ce se întâmplă în România astăzi. Şi ieri am avut, pe lângă confirmarea de la INS a creşterii economice în primul trimestru cu 2,7%, am avut o revizuire în sus, şi asta a fost foarte important, a contribuţiei investiţiilor la creşterea economică din primul trimestru, de la 0,9 la 2 puncte procentuale", a declarat Florin Cîţu la o videoconferinţă pe teme economice, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, se observă o dinamică interesantă, respectiv o reducere a stocurilor, ceea ce relevă faptul că economia nu a crescut pe bază de stocuri, ci prin investiţii, iar stocurile care erau deja făcute au fost folosite.

"Pentru mine, mă aştept la o îmbunătăţire a estimării Comisiei pentru anul acesta, dar nu aceasta este de fapt foarte important, cât o să fie. Ştim foarte bine că anul acesta nu o să mai avem o creştere economică de 4,1%, pe care am estimat-o. De aici pornim. Acum, ce facem noi şi ce am încercat să facem - şi eu zic că am reuşit - a fost să eliminăm acele scenarii negative sau impactul negativ asupra economiei să-l atenuăm. Ştiţi foarte bine, la început şi eu eram pesimist când am văzut ce se întâmplă, că trebuie să îţi închizi toată economia o lună - două şi estimările pe care le aveam şi eu în cap erau dure, mergeam pe scenarii foarte dure. Dar economia a reacţionat foarte bine la măsurile pe care le-am luat", a explicat ministrul Finanţelor.

El a admis că programul IMM Invest nu a pornit foarte bine şi a fost un volum foarte mare pentru sistemul financiar-bancar dintr-odată, ceea ce a făcut necesară ajustarea sistemelor. Au fost făcute schimbări în ceea de priveşte garanţiile, iar în prezent s-a ajuns la 11.000 de firme care au luat credite şi la un volum al finanţărilor de 10 miliarde de lei.

"În toată această perioadă am luat nişte decizii. Am văzut dacă funcţionează. Dacă nu funcţionează, le-am îmbunătăţit împreună cu mediul privat. Vorbesc de sistemul financiar-bancar, pentru că ei sunt astăzi aici cu mine, dar am făcut acelaşi lucru cu toate sectoarele din economie. Revenind la creşterea economică, important pentru mine a fost să reduc din această cădere. Nu o să fie 4%, asta ştim foarte bine, dar nici nu voiam să fie -8%, -6%. Noi estimăm -2%. Sper să ajungem acolo - o contracţie de două puncte procentuale - şi de aceea am venit şi în toată această perioadă am schimbat lucrurile puţin. Da, aveam cheltuieli fixe în buget pe care nu puteam să facem nimic. E vorba despre salarii, pensii, ajutoare sociale şi acolo nu puteam să facem decât să le plătim la timp - aceasta a fost o decizie -, dar ce am putut noi să facem a fost să investim. După 6 luni avem 16 miliarde de lei investiţii în economie. Este cea mai mare cifră din ultimii 10 ani. Şi haideţi să ne comparăm cu ultimii 3 ani! În 2017 erau 6 miliarde de lei investiţi după 6 luni. În 2018 erau 9 miliarde şi în 2019 erau 12 miliarde. Noi am venit cu 16 miliarde într-un an de criză. Cea mai mare criză pe care o vede omenirea în ultima 100 de ani, am spus, pentru că din punctul meu de vedere şocul iniţial a fost mult mai dur decât şocul din 1929", a susţinut Florin Cîţu.

Şeful de la Finanţe a precizat că toate măsurile luate la nivelul ministerului pe care îl conduce pentru sectorul privat au însumat, până la 30 iunie, 15 miliarde de lei, care au rămas la companii.

Economia României va înregistra anul acesta o scădere semnificativă, de 6%, conform previziunilor economice din vara anului 2020, publicate marţi de Comisia Europeană, un nivel similar cu cel previzionat în mai de Executivul comunitar.

Pentru 2021, CE estimează un avans al PIB-ului României de 4%, faţă de o creştere de 4,2% prognozată în mai. 

Editor: B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate