Formularul-coșmar pentru înregistrarea în scop de TVA, valabil din august

Data publicării:
piles

Foto: beatbureaucracy.org

Documentul include o serie de schimbări comparativ cu forma precedentă, potrivit Profit.ro.

Formularul este prevăzut de ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) 2.048/2016 din Monitorul Oficial 533 și intră în vigoare în 15 zile de la publicare. Proiectul de formular a fost pus în dezbatere publică în urmă cu o lună într-o formă simplificată, susține ANAF, față de cea în vigoare până acum. În noua variantă apar două schimbări importante: prima este că numărul de documente care trebuie anexate scade de la 11 la 4, iar cea de-a doua este că apar cerințe/întrebări noi de informații detaliate.

Cerințele noi se referă la informații detaliate despre planurile de investiții, active, clienți/furnizori, conturi bancare, natură achizițiilor/livrărilor, țările de destinație sau dacă valoarea estimată a TVA aferentă achizițiilor este mai mare decât cea aferentă livrărilor.  

Formularul 088 a fost cel mai reclamat pe site-ul Comisiei de tăiat hârtii pentru că mediul de afaceri susține că solicita un volum mare de informații irelevante din punctul de vedere al înregistrării în scopuri de TVA și pentru că a pus bariere pentru obținerea codului de TVA. Fără acest cod, companiile nu pot deduce taxa care, din acest motiv, devine o cheltuială suplimentară pentru business.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a fost închisă rafinăria Lukoil-Petrotel Ploiești. Guvernul vrea să o redeschidă din cauza crizei...
Digi FM
Întâmplare sau destin? Povestea surorilor gemene care au născut în aceeași zi, chiar de ziua lor de naștere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kevin Federline, după arestarea lui Britney Spears: "Îngrijorarea este dacă a fost un incident izolat sau...
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Ce trebuie să mâncăm în fiecare zi pentru a dormi mai bine. Alimentele care interferează cu somnul
Newsweek
900.000 pensionari rămân fără 600 lei la pensie. Alți 1.350.000 pensionari pierd 200 lei. Cum s-a luat decizia
Digi FM
Kylie Minogue, apariție impecabilă la Paris Fashion Week. Eleganță pură într-o ținută fină din mătase
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce ne trezim uneori exact înainte să sune alarma. Pe lângă mecanismele biologice, există și un factor...
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026