Fostul cancelar german Gerhard Schröder, apropiat al lui Vladimir Putin, se retrage din conducerea Gazprom

Data publicării:
Russian President Putin Visits Germany
Gerhard Schroder, pe vremea când era cancelar al Germaniei, alături de Vladimir Putin într-un tren de mare viteză în Germania, 2004. Foto: Getty Images

Fostul cancelar german Gerhard Schröder, apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat marţi că nu va face parte din consiliul de administraţie al gigantului rus Gazprom, informează AFP.

„Am renunţat cu mult timp în urmă la o numire în consiliul de administraţie al Gazprom. Am informat şi compania”, a spus fostul cancelar social-democrat (1998-2005) într-un scurt mesaj postat pe reţeaua profesională LinkedIn, informează Agerpres.

Compania petrolieră de stat Rosneft din Rusia a anunţat vinerea trecută că fostul cancelar german Gerhard Schroeder şi compatriotul acestuia, omul de afaceri Matthias Warnig, au demisionat din consiliul de administraţie.

Fostul cancelar german Gerhard Schröder a demisionat din fruntea gigantului energetic rus Rosneft, după ce a fost criticat intens în Germania și în restul Europei, pentru că a rămas lângă Vladimir Putin în ciuda războiului din Ucraina.

Bundestagul, camera inferioară a parlamentului german, i-a retras lui Gerhard Schröder toate privilegiile de care se bucura ca fost cancelar, tocmai din cauza refuzului de a rupe legăturile cu Putin și de a condamna invazia Rusiei în Ucraina.

După încetarea mandatului său de cancelar german (1998 - 2005), Schröder a acţionat ca lobbyist pentru interesele Moscovei şi a făcut parte din conducerile mai multor companii ruse, printre care Nord Stream, Gazprom şi Rosneft.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment