Gazprom reduce livrările de gaze către România cu 10%

Data publicării:
gazprom sediu crop-2

"Livrările de gaze rusești în România sunt luni la nivelul normal, dar vor fi reduse cu 10% de marți până duminică", a spus Răzvan Nicolescu. 

El a precizat că, şi de această dată, reprezentanţii Gazprom nu au comunicat autorităţilor de la Bucureşti motivele reducerii volumelor de gaze.

"Am încercat să discut astăzi cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, dar nu a fost posibil. Mi s-a spus că nu este în Bucureşti. Voiam să aflu motivele acestor reduceri, pentru că nici Transgaz nu are un răspuns de la Gazprom", a afirmat luni într-o declaraţie de presă Răzvan Nicolescu.

Ministrul a lăsat să se înţeleagă, totuşi, motivul pentru care ruşii de la Gazprom au decis să reducă livrările de gaze. Acesta a precizat că populația nu avea de suferit nici în cazul unei ierni extreme. 

Sperăm ca gazul natural să nu fie folosit ca armă politică, ceredm că cei care sunt tentaţi să facă lucrul ăsta vor avea pe termen mediu şi lung de pierdut, însă, în ceea ce ne priveşte, suntem pregătiţi pentru a face faţă oricărei situaţii şi populaţia României nu va avea de suferit nici în cazul unei ierni extreme”, a adăugat Răzvan Nicolescu

“Am crescut capacitatea de depozitare cu 110 mc. Am luat toate măsurile necesare ca să nu fimamfectaţi de criîn perioada de iarnă. Am avut discuţii cu omologi de-ai mei din Bulgaria,Moldova, Serbia şi cu ambasada Ucrainei de la Bucureşti, pe lângă discuţii zilnice cu UE. În discuţiile avute cu vecinii noştiri le-am comunicat că, din păcate, posibilitatea României de a exporta este extrem de limitată, cu excepţia gazoductului Iaşi-Ungheni, avem posibilitatea de a ajuta Moldova cu aproximativ14.000 mc pe oră, dacă situaţia o va impune. Suntem limitaţi din punct de vedere tehnic, privind exporturile către Serbia. În afară de 3% din consumul Moldovei, posibilitatea de ajutorare din partea noastră este limitată, din cauza problemelor tehnice şi a nevoilor noastre”, a declarat Răzvan Nicolescu.

Ministrul delegat pentru Energie a adăugat că s-au luat deja măsuri pentru suplinirea importurilor ruseşti, pentru ca România să aibă cantitatea necesară de gaze pentru a trece iarna. 

Dacă obiectivele realizării independenţei energetice a României va fi posibilă în 2020, pregătim momnetul, dar vorbim despre iarna aceasta. Am dublat fondurile care pot fi accesate de Transgaz pentru infrastructura de preluare a gazelor din Marea Neagră. Discutăm de opţiuni de perspectivă dar trebuie să trecem cu succes de această iarnă şi sunt sigur că vom putea. Avem 25 miliarde stocate şi vom atinge la sfârşitul exerciţiului 2,8 miliarde. Sunt optimist că vom depăşi această situaţie cu succes. Orice schimbare vă va fi comunicată”, a mai spus ministrul

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri