Grefierii amenință cu proteste față de noua lege a salarizării: „De la 1 septembrie, porțile instanțelor și parchetelor se închid”

Data publicării:
judecatorul ia o decizie in proces
Credit foto: Guliver/Getty Images

Sindicatul grefierilor Dicasterial amenință că va bloca, de la 1 septembrie, activitatea în instanțele și parchetele din toată țara, în semn de protest față de noua variantă a legii salarizării. Sindicaliștii reclamă scăderea valorii de referință la 4.000 de lei și susțin că modificările vor duce la diminuarea veniturilor personalului auxiliar de specialitate.

Într-un comunicat transmis vineri, Sindicatul Dicasterial critică faptul că noua variantă a proiectului a ajuns la partidele politice, după consultările de la Palatul Cotroceni, fără ca sindicatele să fie implicate în această etapă a discuțiilor.

„Pe la spate, pe ascuns și în deplină secretomanie, draftul noii legi a salarizării a fost livrat ieri la Cotroceni. Cui? Doar partidelor politice. Sindicatele? Ignorate complet. Motivul acestei lașități este acum strigător la cer: documentul ascunde un masacru financiar de o violență nemaiîntâlnită la adresa personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete”, a transmis sindicatul.

Sindicaliștii îi acuză pe premierul interimar Ilie Bolojan și pe ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, pentru forma în care a ajuns proiectul în discuția partidelor.

„Pentru grefieri, verdictul acestor gropari ai sistemului public este clar: zero sporuri, coeficienți mizerabili și prăbușire financiară. Răbdarea noastră a ajuns la final. Dacă asta este reforma pe care o doriți, o veți primi din plin. De la 1 septembrie 2026, porțile instanțelor și parchetelor se închid! Blocăm total sistemul judiciar din România! Într-o mișcare de o ticăloșie incredibilă, valoarea de referință a fost prăbușită la 4.000 de lei. Coeficienții noștri, oricum ridicoli, se vor înmulți acum cu o sumă și mai mică. Față de simulările deja revoltătoare din iulie, noua variantă (...) vine cu scăderi și mai dramatice. Pa, pa, sporuri pentru Justiție!”, susține Sindicatul Dicasterial.

Sindicatul contestă formula prevăzută pentru perioada de tranziție

Potrivit organizației sindicale, modificările ar afecta și modul în care ar putea fi acordate sporurile în sistemul judiciar. Dicasterial susține că niciun ordonator de credite nu va mai putea acorda plafonul global de 20%, în condițiile în care Justiția nu ar mai avea sporuri prevăzute în anexă.

Sindicatul critică și formula propusă pentru compensarea tranzitorie.

„Capcana clauzei tranzitorii. Ne mint în față că «nu scad veniturile în plată», dar au modificat parșiv formula. Compensația tranzitorie se va calcula strict raportat la salariu, nu la venitul brut real. Rezultatul? Puterea de cumpărare a grefierilor revine la nivelul anilor 2015 și este prăbușită instantaneu prin pixul acestor birocrați rupți de realitate. Corpul legii, un dezastru tehnic imun la amendamente. Toate observațiile, soluțiile tehnice și argumentele de bun-simț aduse de noi în ultimele luni au fost complet ignorate. Acest proiect nu este o reformă de modernizare, ci o vendetă personală și o frustrare grosolană a lui Ilie Bolojan împotriva oamenilor care duc în spate greul Justiției”, se arată în comunicat.

Sindicatul avertizează că protestul ar urma să înceapă la 1 septembrie și să continue pe termen nelimitat dacă proiectul rămâne în forma actuală.

„Din 1 septembrie 2026, România rămâne fără Justiție! Să fie extrem de clar pentru Guvern, pentru partidele politice și pentru artizanii acestui dezastru economic: grefierii nu vor finanța din propriile buzunare incompetența voastră și nici privilegiile tehnocraților care trăiesc în puf din sinecuri de stat! Nu vom accepta să muncim 12 ore pe zi, să asigurăm ședințe maraton și să fim tratați ca sclavi pe plantația unui expert de carton și a unui obsedat de tăieri bugetare. Asumați-vă consecințele! De la 1 septembrie 2026, activitatea în toate instanțele și parchetele din țară va fi blocată, pe termen nelimitat”, a transmis Sindicatul Dicasterial.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...