Guvern. Se anunță concedieri în 16 companii din energie, până în 2018

Data publicării:
mina 20cupru 20mediafax-51831

Fiecare din cei 16 operatori economici din domeniul energiei trebuie să întocmească un program de restructurare, iar Guvernul va stabili măsurile de protecție socială de care vor beneficia cei concediați, începând din acest an și până în 2018.

„Analizele economico-financiare efectuate la nivelul fiecărei companii naţionale au conturat perimetrele miniere de perspectivă, precum şi cele ce urmează a fi închise. Drept urmare, fiecare operator economic va întocmi un program de restructurare prin care va stabili numărul de salariaţi ce urmează a fi disponibilizaţi în perioada 2013-2018 şi care vor beneficia de protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective. Scopul constă în reorganizarea activităţii societatilor comerciale şi, de asemenea, un preţ competitiv al energiei electrice şi termice, care presupune disponibilizarea unui număr de salariaţi”, se arată într-un document obținut de Mediafax. În acest material se invocă şi angajamentele asumate de Guvern în faţa Fondului Monetar Internaţional.

Care sunt companiile vizate

Documentul, elaborat sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă, stabileşte că societăţile care pot efectua concedieri colective şi numărul de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă există un program de restructurare sau reorganizare aprobat, astfel încât concedierea colectivă să nu depăşească termenul de 31 decembrie 2018.

Acelaşi document include însă şi o listă de 16 companii care au sau vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate până în anul 2018:

Complexul Energetic Hunedoara

Societatea Naţională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului

Compania Naţională a Uraniului

Complexul Energetic Oltenia

Societatea Naţională a Sării

Societatea Naţională a Huilei Petroşani

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin

Compania Nationala a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, cu filialele sale

Cuprumin Abrud, Băiţa Ştei

Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale

Termoelectrica

Electrocentrale Grup

Electrocentrale Galaţi

Electrocentrale Bucureşti

Electrica, cu filialele sale

Transelectrica, cu filialele sale

În document este introdusă şi o listă a companiilor care pot angaja salariaţi concediaţi colectiv, dar numai la activităţi de conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare postînchidere a minelor. Pe această listă figurează Minvest Deva, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului, Remin Baia Mare, cu filialele sale, Compania Naţională a Uraniului Bucureşti, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării Bucureşti, Cuprun Min Abrud, Băiţa Ştei.

Cine se află pe lista restructuraților

În programele de restructurare vor fi incluși salariaţii care pot primi pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, măsura aplicându-se inclusiv membrilor aleşi în organele executive de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Persoanele concediate vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.

Venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în muncă a persoanelor concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă:

- pe 12 luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 -10 ani

- pe 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 şi 15 ani

- pe 22 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 şi 25 de ani

- pe 24 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă de peste 25 de ani.

Pot beneficia de plăţi compensatorii numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu cel puţin 36 luni înainte de data concedierii.

Beneficiază de protecţie socială şi persoanele care au fost preluate prin protocol de alte societăţi dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societăţile de la care au fost preluate, în perioada prevăzută, şi cele care au fost preluate de societăţile rezultate în urma divizării sau a altor forme de reorganizare a societăţilor.

Cine nu beneficiază de plăți compensatorii

Nu pot beneficia persoanele care au mai primit plăţi compensatorii acordate urmare a unui plan de concediere colectivă, indiferent de actul normativ prin care a fost reglementată concedierea colectivă.

După expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, persoanele concediate beneficiază, până la încheierea perioadei stabilite în funcţie de vechime, de un venit lunar de completare egal cu salariul individual mediu net pe ultimele tre luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Nu beneficiază de venit lunar de completare persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru stabilirea indemnizaţiei de şomaj.

În perioada în care primesc venitul lunar de completare, persoanele beneficiare rămân în evidenta agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în a căror raza teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, resedinţa, până la încetarea plăţii, şi sunt obligate să se prezinte lunar, pe baza programării, sau ori de câte ori sunt solicitate la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă.

În situaţia persoanelor care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj doresc să caute un loc de muncă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene şi au primit aprobare pentru menţinerea plăţii indemnizaţiei de şomaj din partea agentiilor pentru ocuparea forţei de munca la care sunt înregistrate, plata venitului lunar de completare se suspendă pe o perioada de cel mult trei luni de la data obţinerii aprobării.

Plata venitului lunar de completare încetează dacă persoana concediată refuză nejustificat să se încadreze într-un loc de muncă conform pregătirii sau nivelului studiilor sau să participe la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri