Guvernul a adoptat ordonanța care obligă furnizorii de servicii cripto să raporteze tranzacțiile către ANAF

Data publicării:
tranzactii criptomonede pe un telefon mobil
Veniturile din criptomonede, verificate de ANAF. Foto: Profimedia Images

Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de urgență care modifică Codul de procedură fiscală și obligă furnizorii de servicii cripto să raporteze tranzacțiile utilizatorilor către ANAF. Măsura urmărește combaterea evaziunii fiscale, alinierea României la standardele internaționale de raportare și evitarea sancțiunilor financiare impuse de Comisia Europeană în cazul neimplementării directivei.

Prin această ordonanţă, România transpune în legislaţia naţională Directiva UE ( DAC8, nr. 2023/2226) care reglementează tranzacţiile cu criptoactive, informează un comunicat transmis de Executiv.

„Astfel, furnizorii de servicii de criptoactive din România vor avea obligaţia să transmită informaţii către ANAF, autorităţile fiscale putând astfel să identifice corect veniturile obţinute prin aceste tranzacţii. Adoptarea acestei măsuri asigură respectarea termenelor europene, reduce riscul de evaziune fiscală şi previne posibile obligaţii asumate de România. La nivel internaţional, standardele OCDE pentru schimbul automat de informaţii fiscale, incluzând Cadrul de Raportare privind Criptoactivele (CARF) şi modificările aduse Standardului Comun de Raportare (SCR), stabilesc proceduri unitare de raportare şi schimb de informaţii între jurisdicţii, asigurând o cooperare fiscală eficientă şi standardizată”, transmite sursa citată.

Neimplementarea directivei europene în termenul stabilit ar putea expune România la sancţiuni „semnificative” din partea Comisiei Europene, cu penalităţi zilnice de până la 105.264 euro şi o sumă forfetară minimă de 1,63 milioane euro, precizează Guvernul.

„După adoptarea ordonanţei de urgenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va demara măsuri pentru consolidarea capacităţii administrative: modernizarea infrastructurii IT, dezvoltarea formularelor de colectare a datelor şi implementarea procedurilor de control pentru respectarea obligaţiilor de raportare. Prin aceste măsuri, România se aliniază calendarului european de digitalizare şi standardizare fiscal, evitând riscul excluderii din mecanismul comun de raportare şi consolidând rolul său în cooperarea fiscală internaţională”, se mai arată în comunicat.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
PSD l-a obligat pe premierul desemnat să crească pensiile cu 330 lei. Ce a răspuns Adrian Veștea?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani