Sari la conținut
News Alert

Guvernul aprobă salarii crescute cu 38% și bonusuri mai mari cu 60% la Aeroporturi București

Guvernul a aprobat, miercuri, bugetul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), administratorul celor două aeroporturi din zona Capitalei, care prevede un profit net de 104,8 milioane lei (circa 23 milioane euro), în condiţiile în care cheltuielile cresc cu 26%, iar veniturile cu mai puţin de 8%, iar câştigul mediu din companie urmează să depăşească 7.400 lei brut, potrivit News.ro. Astfel, bugetul companiei prevede venituri totale de 842,9 milioane lei în 2016, mai mari cu 7,6% faţă de nivelul din 2015, şi cheltuieli totale de 716,8 milioane lei, în creştere cu 25,9%.

În 2015, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat venituri totale de 783,4 milioane lei. Creşterea puternică a cheltuielilor este justificată de guvern prin majorarea investiţiilor.

"Pentru anul 2016, suma totală prevăzută pentru investiţii este de 314,975 milioane lei, ce cuprinde cheltuielile aferente investiţiilor finanţate din surse proprii şi previzionarea contractării unui credit. Proiectele de investiţii au în vedere creşterea siguranţei traficului aerian", se arată într-un comunicat al guvernului.

Guvernul a aprobat propunerile înaintate de către Ministerul Transporturilor, care prevede majorări importante la toate capitolele de cheltuieli.

"Cheltuielile cu personalul au fost estimate în anul 2016 la nivelul de 193,378.69 mii lei, în creştere cu 37,89% faţă de anul precedent şi datorită creşterii numarului mediu de salariaţi cu 108 persoane", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern.

Bugetul prevede acordarea către angajaţi a unor bonusuri în valoare de 29,8 milioane lei în 2016, în creştere cu 59,7% faţă de nivelul de anul trecut.

"Acestea cuprind: tichetele de masă; cheltuielile sociale prevăzute la art. 25 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; profitul repartizat salariaţilor; avantaje în natură prevăzute în CCM (inclusiv tichete de vacanţă)", arată documentul menţionat.

Potrivit proiectului de buget elaborat de Ministerul Transporturilor şi aprobat de guvern, câştigul mediu, care incude salariile şi bonusurile primite de salariaţi, este prevăzut să ajungă în 2016 la 7.415 lei (circa 1.650 euro), faţă de 6.031 lei în bugetul aprobat pe 2015.

De asemenea, compania are la dispoziţie, în acest an, cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate în valoare de 1,57 milioane lei, în creştere cu 14,6% faţă de anul precedent, şi cheltuieli cu sponsorizarea de 4,1 milioane lei, mai mari cu 78,7%.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti administrează aeroporturile din Otopeni şi Băneasa şi a înregistrat în prima jumătate a acestui an o creştere a traficului cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 4,9 milioane pasageri.

Compania speră ca Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) să intre, în 2016, în categoria aeroporturilor cu un trafic anual de peste 10 milioane de pasageri.

Etichete: Ministerul Transporturilor , aeroporturi bucuresti , salarii aeroport , salarii guvern

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale