Guvernul discută astăzi, din nou, despre acciza specială la carburanţi

Data publicării:
acciza-1

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta a anunţat că va propune ca introducerea accizei la motorină să fie amânată cu trei luni.

Propunerea de amânare a fost anunţată în urmă cu o săptămână, la presiunea transportatorilor, dar şi a preşedintelui, care i-a cerut premierului să renunţe supraaccizarea carburanţilor.

Decizia nu poate fi luată însă fără acordul Comisiei Europene. Oficialii de la Bruxelles au transmis că autorităţile de la Bucureşti pot să vină cu ce variante vor, cu condiţia să aibă acelaşi impact bugetar. Asta înseamnă că autorităţile ar putea introduce noi taxe pentru a păstra echilibrul bugetar.

În varianta iniţială, supraacizarea carburanţilor cu şapte eurocenţi ar fi adus la buget 650 de milioane de euro. Dacă se amână scumpirea cu trei luni a accizei la motorină, la bugetul de stat nu se vor mai colecta 120 de milioane de euro. Orice schimbare însă a accizelor se face doar prin modificarea Codului Fiscal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...