Guvernul minimizează stagnarea PIB-ul în primul trimestru

Data actualizării: Data publicării:
VIOREL_STEFAN_170131_BRIEFING_GUVERN_GRATIERE_09_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Vicepremierul Viorel Ștefan spune că rezultatele economice înregistrate în primul trimestru al unui an sunt mai puțin relevante.

Rezultatele din primul trimestru sunt "mai puţin relevante, pentru că nu au o contribuţie decât de 19%, dacă ne raportăm la întregul an", a spus vicepremierul Viorel Ștefan, marți, zi în care Institutul de Statistică a dat o veste proastă privind creșterea economică, anume menținerea PIB în primul trimestru la nivelul la care a fost încheiat anul 2017.

"În al doilea rând, trebuie să observăm că, de regulă, primul trimestru este influenţat de condiţii incerte într-o măsură mai mare decât celelalte trimestre din cursul anului", a adăugat Viorel Ştefan.

Trimestrul I din 2018 este primul din ultimii ani în care nu mai apare o creștere economică față de ultimul trimestru al anului precedent. Produsul Intern Brut ajustat sezonier în trimestru I din acest an a fost egal cu cel din al patrulea trimestru al  anului trecut, în condițiile în care în cei doi ani precedenți a fost mai mare cu 2,4% (2017) și, respectiv, 1,4% (2016).

Economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 4%, pe serie brută, şi cu 4,2% pe serie ajustată sezonier, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Produsul intern brut în trimestrul I 2018 s-a menţinut însă, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul IV 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri