Guvernul va împărți 244 de milioane de lei către teatre, opere și filarmonici din țară. Lista principalilor beneficiari

Data publicării:
locuri teatru sala de spectacole cinema
Foto: Profimedia

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, repartizarea sumei de 244.081.025,69 lei pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Fondurile vor merge către 73 de instituții culturale din 47 de localități și 34 de județe, potrivit hotărârii adoptate de Executiv.

Banii provin din cota de 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 mai 2026 și vor fi utilizați exclusiv pentru finanțarea teatrelor, operelor, filarmonicilor și a unui ateneu aflate în subordinea administrațiilor locale.

Potrivit notei de fundamentare, măsura a fost propusă de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației după analiza solicitărilor venite din partea autorităților locale, în contextul în care multe administrații nu mai au resurse suficiente pentru a susține integral funcționarea și dezvoltarea instituțiilor culturale.

Documentul arată că investițiile în infrastructura culturală contribuie la creșterea coeziunii sociale, la stimularea turismului cultural și la revitalizarea economică a zonelor urbane, însă numeroase autorități locale se confruntă cu dificultăți în acoperirea costurilor legate de funcționare, modernizare și dotări tehnice.

Citește și: Guvernul a aprobat majorări salariale în 36 de societăți de stat locale. Lista companiilor și condițiile pentru creșterea salariilor

Cum au fost împărțiți banii

Conform procedurii prevăzute în Legea bugetului de stat pe 2026, sumele au fost repartizate în funcție de execuțiile bugetare ale instituțiilor culturale din anul 2025. Mai exact, pentru fiecare instituție s-a calculat un procent „pro rata”, raportat la execuția bugetară din anul precedent, fără a depăși suma solicitată de fiecare beneficiar. Sumele rămase nealocate au fost apoi distribuite în mod egal tuturor instituțiilor solicitante.

Ministerul Finanțelor a comunicat că în contul destinat finanțării instituțiilor publice de spectacole exista un disponibil total de 244.081.025,69 lei.

Hotărârea prevede că Ministerul Dezvoltării va vira sumele către autoritățile locale în termen de cinci zile de la publicarea actului normativ, iar banii vor fi introduși în bugetele locale prin rectificare bugetară.

Cea mai mare finanțare a fost alocată Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, care va primi 12,14 milioane de lei. Opera Brașov va beneficia de 10,36 milioane de lei, iar Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca de 9,34 milioane de lei.

Printre instituțiile care primesc cele mai mari sume se mai numără:

  • Filarmonica „Banatul” Timișoara - 8,37 milioane lei;
  • Filarmonica „Moldova” Iași - 7,93 milioane lei;
  • Opera Română Craiova - 7,55 milioane lei;
  • Teatrul „Alexandru Davila” Pitești - 7,1 milioane lei;
  • Ateneul Național din Iași - 6,71 milioane lei;
  • Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești - 5,84 milioane lei;
  • Teatrul de Stat Constanța - 5,75 milioane lei.

Fonduri vor ajunge și către teatre pentru copii și tineret, filarmonici locale și centre culturale cu statut de teatru din orașe precum Botoșani, Reșița, Petroșani, Suceava, Bârlad, Sovata sau Târgu Secuiesc.

Instituțiile culturale finanțate

Lista beneficiarilor include 73 de instituții culturale din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Printre instituțiile finanțate se află Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Filarmonica de Stat Arad, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Opera Brașov, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Filarmonica „Oltenia” Craiova, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, Filarmonica de Stat Sibiu sau Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

În județul Vâlcea, finanțare va primi și Centrul Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea, instituție înființată recent prin reorganizarea Filarmonicii „Ion Dumitrescu” și absorbția Teatrului Municipal „Ariel”.

Guvernul susține că măsura are rolul de a menține și diversifica oferta culturală locală și de a evita degradarea infrastructurii culturale în contextul dificultăților financiare cu care se confruntă multe administrații locale.

Vezi documentele aici, aici și aici

Citește și: Guvernul a aprobat ajutoare de urgență de peste 1,7 milioane de lei pentru familii afectate de incendii și boli

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...