Sari la conținut

Hidroelectrica ar putea ieşi miercuri din insolvenţă. Guvernul se obligă să listeze imediat la bursă 10% din acţiuni

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a intrat în insolvenţă în urmă cu exact un an. Administratorul judiciar a identificat nouă motive pentru care compania a ajuns în această situaţie. Printre ele, contractele cu aşa-zişii băieţi deştepţi, care cumpărau energie la preţuri preferenţiale şi care au adus pierderi de peste 1 miliard de euro. La acestea se adaugă şi seceta, care a redus producţia la un nivel minim istoric.

În cele mai multe cazuri însă, vinovatul este însă unul singur: „Din cele nouă cauze identificate la Hidroelectrica ca fiind responsabile cu această stare de lucruri, opt cauze sunt imputabile unui management care a fost girat de statul român sau a unor măsuri legislative luate de statul român”, a explicat Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Pentru a pune compania pe picioare, producătorul de energie a denunţat contractele păguboase încheiate cu aşa-zişii „băieţi deştepţi” şi a dat afară peste 600 de angajaţi. Printre ei se află şi zece femei aflate în concediu pre şi postnatal, ceea ce a generat un întreg scandal. Deşi Codul Muncii interzice concedierea salariatelor gravide sau aflate în concediu de maternitate, Remus Borza susţine că prevederile nu se aplică şi în cazul companiilor aflate în insolvenţă:

„Cu toate că articolul 60, alineatul 1, din Codul Muncii stabileşte interdicţii la concedierea salariaţilor în cazul în care femeia salariată este gravidă, în concediu de maternitate sau de creştere a copilului, alineatul 2 al articolului de mai sus derogă de la dispoziţiile primului alineat în situaţia în care angajatorul este supus insolvenţei, împrejurare în care se află şi Hidroelectrica SA”, se arată într-un comunicat de presă remis în 19 iunie de Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

De când este în insolvenţă, producătorul de energie a trecut de pe pierdere pe profit. În primele patru luni ale acestui an, a acoperit gaura de aproape 40 de milioane de euro înregistrată anul trecut:

- 2012: -38,1 milioane euro

- Ianuarie - aprilie 2013: +44,4 milioane euro. 

Şase cauze ale intrării în insolvenţă a Hidroelectrica

- Contractele bilaterale cu „băieţii deştepţi”.

- Achiziţionarea energiei de la producătorii de termoenergie sau de la terţi.

- Vânzarea de energie pe piaţa reglementată la tarife sub preţul de cost.

- Costurile majorate cu apa uzinată.

- Seceta.

- Managementul defectuos.

Etichete: Hidroelectrica , bursa , listare , concedieri , actiuni , insolventa , "baieti destepti" , privatizare , remus borza , contract pagubos

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale