Exclusiv Ilie Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care au pierdere de ani de zile trebuie pur și simplu închise

Data actualizării: Data publicării:
un pix pe o foaie cu calculelele unei companii
Foto: Profimedia Images

Ilie Bolojan a declarat, marți seară la Digi24, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate. Premierul a adăugat că cele care au pierderi de ani  vor trebui închise sau date în administrare privată, ca să nu mai fie „lăsate pradă unor oamenil care şi-au bătut joc ani de zile”.

„Dacă vorbim de restructurările companiilor, aici nu e o chestiune care intră într-un pachet. Trebuie luate decizii de management, iar deciziile pe care le-am convenit în coaliţie este că toate companiile vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice, au active mari, nu realizează venituri, au capitaluri negative, au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise, că ele nu sunt de fapt decât o gaură neagră pentru stat. Trebuie date în administrare privată, trebuie vândute acele active, în aşa fel încât acel patrimoniu să fie gospodărit mult mai bine şi să nu mai fie lăsat pradă unor oameni care şi-au bătut joc ani de zile”, a explicat Ilie Bolojan, în emisiunea „Ediție Specială” moderată de Claudiu Pândaru difuzată marți seară de Digi24.

Șeful Guvernului a vorbit despre un exemplu cu niște arierate foarte mari, din perioada când era primarul municipiului Oradea.

„Am o experienţă personală. Când am fost ales primar în Oradea erau nişte arierate foarte mari. Pentru că pur şi simplu unii chiriaşi, unii debitori ai primării erau protejaţi. Am făcut o procedură. Şi să ştiţi că astăzi, dacă ai întârziat o zi, două, trei, Primăria Oradea îţi trimite nişte notificări publice, imediat, instant, pe orice sumă. Este o procedură care funcţionează indiferent de cine sunt persoanele, indiferent despre ce sume este vorba şi nu-ţi permite această procedură să ai asemenea arierate. Ca să aduni asemenea sume, vă daţi seama că oamenii nu au plătit ani de zile”, a adăugat premierul.

El a subliniat că au fost tolerate conduceri  la firmele de stat susținute politic sau „recomandate de cineva”.

„După ce au ajuns acolo, au avut grijă ca şi prioritate să-şi rotunjească indemnizaţiile, salariile, să-şi blindeze nişte contracte de management care să le permanentizeze şi practic au privatizat puţin aceste societăţi. Asta s-a întâmplat în foarte multe locuri. Au stat pur şi simplu pe subvenţiile pe care le primeau de la stat. Dacă primeau subvenţii n-au făcut nicio reformă, pentru că nimeni n-a pus o presiune pe ei să-şi ţină preţurile de cost jos, să nu mai închirieze sedii la preţuri exorbitante şi aşa mai departe”, a conchis prim-ministrul Bolojan.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...