Impozitul pe bacşiş rămâne şi după 1 iunie: „Întârzierile ţin de procedurile Parlamentului”, spune ministrul Finanțelor

Data publicării:
BACSIS RESTAURANT-2

După ce a anunţat că impozitarea bacşişului va fi eliminată din lege la 1 iunie, ministrul Finanţelor spune că termenul depinde, de fapt, de votul Parlamentului. La fel cum se întâmplă şi în cazul amnistiei fiscale, de care ar urma să beneficieze patru milioane de practicanţi ai profesiilor liberale şi persoane fizice autorizate. Decizia de anulare a impozitării bacşişului aparţine Camerei Deputaţilor, acolo unde se află în discuţii Ordonanţa prin care guvernul a reglementat acest lucru.

Este făcut deja amendamentul privind scoaterea bacşişului în Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor, a fost aprobat. Ţine efectiv de ce are Parlamentul de definitivat, ca nivel de procedură, ca să fie trimis spre promulgare la Preşedinţie”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Până va fi eliminată din lege, impozitarea bacşişului este reglementată de normele de aplicare publicate recent de Guvern. Acestea includ acest venit în categoria celor pentru care angajaţii plătesc o contribuţie de sănătate. Dacă bacşişul este un venit al firmei, pentru el se va plăti TVA. În urmă cu două săptămâni, ministrul Finanţelor spune că impozitarea bacşişului, deşi rămâne în vigoare, nu se mai aplică.

„Mecanismul rămâne în vigoare aşa cum e prevăzut în OUG, până se va elimina. La 1 iunie cel târziu se va elimina în Parlament”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Nici amnistia fiscală pentru 4 milioane de români nu intră în vigoare 

Promisă tot pentru 1 iunie, nici amnistia fiscală pentru 4 milioane de români care au datorii în contul contribuţiilor sociale obligatorii nu poate fi încă aplicată. Iar parlamentarii atrag atenţia că trebuie eliminate din lege şi prevederile care au generat aceste datorii.

Amnistia întotdeauna se referă la nişte sume din trecut, datorate efectiv, că nu putem vorbi de sume de după 1 iunie. Ce se va întâmpla de la 1 iunie nu este rezolvat, adică trebuie legile de bază modificate acolo unde avem interpretările respective greşite, care au dus la amnistie”, a declarat Viorel Arcaş, preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Senat.

Schimbarea criteriilor de clasificare pentru activităţile independente, în aşteptare 

O altă măsură fiscală anunţată recent de guvern, şi anume schimbarea criteriilor de clasificare pentru activităţile independente, urmează să fie introdusă prin noul Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2016.

A fost o redefinire mult mai clară a acestor criterii pentru profesiile liberale, iar amnistia se va produce până la momentul la care acestea intră în vigoare. Deci, nu vor mai fi astfel de situaţii, să spunem de neclaritate. Atunci când controlul ANAF vine şi face astfel de verificări şi cei care sunt reîncadraţi într-o astfel de categorie”, a explicat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Camera Deputaţilor este decizională pentru toate cele trei proiecte: impozitarea bacşişului, amnistia şi noul Cod Fiscal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri