În ultima zi din ianuarie s-a înregistrat cel mai mare consum de gaze din ultimii doi ani

Data publicării:
flacara aragaz gaze

Consumul de gaze la nivel național a atins vineri, 31 ianuarie, cel mai mare nivel din ultimii doi ani, respectiv 67 de milioane de metru cubi, cu 35% mai mult decât într-o zi normală de iarnă, din cauza temperaturilor scăzute.

În mod normal, la nivel național se consumă circa 50 de milioane de metri cubi într-o zi de iarnă. Recordul absolut al consumului de gaze s-a înregistrat la începutul lunii februarie 2012, când la nivel național s-au utilizat 72 de milioane de metri cubi pe zi.

Importurile de gaze au crescut semnificativ, respectiv cu peste 50% față de acum două săptămâni. În dimineața zilei de miercuri, surse din cadrul Dispeceratului de gaze au declarat, pentru AGERPRES, că la nivel național consumul de gaze era mai mare cu 24% față de o zi normală, iar importurile de gaze s-au triplat, pentru ca alimentarea cu gaze a populației și a industriei să fie echilibrată.

Potrivit acestora, marți, 28 ianuarie, consumul național a fost de 62,476 milioane de metri cubi, cu 24% mai mare față de o zi normală de iarnă, când se consumă în jur de 50 de milioane de metri cubi. Importurile s-au ridicat la 11,4 milioane de metri cubi, față de 4-5 milioane de metri cubi într-o zi normală. Producția internă a fost de 27,6 milioane de metri cubi la nivelul zilei de marți, iar 24 de milioane de metri cubi au fost extrase din depozite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri