Industria auto va scădea în următoarele luni, iar construcțiile vor întregistra creștere. Prognoză INS

Data publicării:
AGERPRES constructii muncitor
Muncitori în construcții. Foto: Agerpres

Industria şi comerţul cu amănuntul vor înregistra o creştere moderată în perioada iulie - septembrie, la fel şi numărul de salariaţi în construcţii şi comerţul cu amănuntul, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. În schimb, industria auto va înregistra o scădere.

Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +11%), conform anchetei de conjunctură derulată în luna iulie.

Pentru activitatea de fabricare a băuturilor, se va înregistra creştere accentuată (sold conjunctural +49%), în timp ce pentru activitatea de fabricare de maşini, utilaje şi echipamente se va înregistra scădere (sold conjunctural -18%).

În privința numărului de salariaţi, se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -13% pe total industrie prelucrătoare.

Preţurile produselor industriale vor fi relativ stabile în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%).

Potrivit estimărilor din luna iulie 2020, în activitatea de construcţii se va înregistra, în următoarele trei luni, un salt al volumului producţiei (sold conjunctural +23%).

Managerii din sector estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%), iar în ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează o creştere moderată, cu un sold conjunctural de +10%.

Ancheta INS relevă faptul că, în sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +8%). Totodată, volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +3%).

În plus, angajatorii prognozează pentru perioada analizată o creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%), precum şi o creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +23%).

Pe segmentul serviciilor, estimările arată că valoarea cifrei de afaceri, cât şi numărul de salariaţi vor cunoaşte o relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%, respectiv -4%).

În schimb, în viziunea managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -14%).

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri