Inflaţia în zona euro ar putea creşte dacă războiul din Iran se prelungeşte. Avertismentul unui oficial BCE

Data publicării:
moneda 1 euro pe bancnote de 50 de euro
Foto: Profimedia Images

Un război prelungit în Orientul Mijlociu ar putea provoca o creştere substanţială a inflaţiei în zona euro şi ar putea reduce creşterea economică, a declarat economistul-şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, într-un interviu publicat marţi în Financial Times, citat de Reuters.

Războiul împotriva Iranului s-a extins luni şi nu se întrevede un sfârşit, în condiţiile în care Israelul a atacat Libanul, iar Iranul şi-a continuat atacurile asupra statelor din Golf, ceea ce a dus la o creştere de peste 10% a preţurilor petrolului.

"În mod direct, o creştere a preţurilor la energie pune presiune asupra inflaţiei, în special pe termen scurt, iar un astfel de conflict ar fi negativ pentru activitatea economică", a spus Lane. "Amploarea impactului şi implicaţiile pentru inflaţia pe termen mediu depind de amploarea şi durata conflictului", a estimat Lane, citat de Agerpres.

Analizele făcute anterior de BCE au arătat că un astfel de război ar duce la o "creştere substanţială" a inflaţiei determinate de energie şi la o "scădere bruscă" a producţiei economice, dacă ar exista o scădere persistentă a aprovizionării cu energie din regiune, a precizat Lane.

Un studiu separat realizat de BCE în luna decembrie sugerează că o creştere permanentă a preţului petrolului de asemenea amploare ar putea majora inflaţia cu 0,5 puncte procentuale şi reduce creşterea economică cu 0,1 puncte procentuale.

Inflaţia din zona euro se situează acum la 1,7%, sub ţinta BCE de 2%, ceea ce sugerează că este puţin probabil ca o uşoară creştere a preţurilor să declanşeze acţiuni de politică monetară, mai ales că politica monetară acţionează cu întârzieri mari şi este considerată neputincioasă împotriva fluctuaţiilor pe termen scurt ale preţurilor.

De asemenea, BCE tinde să ignore volatilitatea preţurilor indusă de energie, atâta timp cât fluctuaţiile nu au impact asupra aşteptărilor pe termen lung şi nu se repercutează asupra inflaţiei de bază prin efecte de runda a doua.

Pentru moment, aşteptările inflaţioniste pe termen lung nu s-au modificat, iar pieţele continuă să nu se aştepte la modificare a dobânzii de politică monetară a BCE, care se situează la 2%, pe tot parcursul anului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Momente dramatice în familia unui fost deputat PSD. Soția sa a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...