Întâlnire importantă pentru banii românilor. Ce au discutat Isărescu și Teodorovici

Data actualizării: Data publicării:
isarescu teodorovici collage

Întâlnire decisivă cu privire la banii românilor. Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a stat faţă în faţă cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Printre subiectele tranşate: calcularea indicelui ROBOR, cursul leu-euro și aşa-numita ordonanţă a lăcomiei.

BNR a prezentat un raport cu privire la efectele OUG 114, cunoscută și ca „ordonanța lăcomiei”. Se va forma un grup de lucru cu reprezentanți ai BNR și ai Ministerului Finanțelor care urmează să studieze acest raport, după care va avea loc o nouă întâlnire între șefii celor două instituții, în 18 februarie. Atunci se va decide dacă este nevoie de modificarea legislației și modul în care ar urma să fie realizate acestea. 

Întâlnirea a avut loc după ce Eugen Teodorovici a spus că ROBOR-ul nu se calculează transparent şi arată că sunt indicii că ar fi manipulat. El este susţinut şi de partenerii din coaliţia de guvernare. De altfel, senatorul ALDE Daniel Zamfir l-a invitat din nou pe Mugur Isărescu în Parlament, săptămâna viitoare, pentru a da explicaţii în legătură cu aceste suspiciuni.

Nu avem această taxă pe lăcomie pentru a taxa, ci pentru a descuraja o practică incorectă față de români, față de cei care au împrumuturi în lei și în acest sens o să fie luni o discuție, o reuniune la Banca Națională, o întâlnire la care se va discuta și felul în care se stabilește azi ROBOR-ul în piață, cât de transparent se face acest lucru, dacă este cea mai bună soluție sau poate găsim alte soluții, dar într-adevăr noi am prevăzut în buget 0 lei ca impact, pentru că nu dorim să taxăm”, a spus ministrul de finanțe în urmă cu două zile.

Pe de altă parte, BNR neagă declarațiile privind manipularea ROBOR.

În plus, spun oficialii Băncii Naționale, „taxa pe lăcomie” „afectează eficiența și flexibilitatea politicii monetare, implicit capacitatea băncii centrale de a ține inflația sub control, care s-au dovedit a fi esențiale pentru readucerea ratei anuale a inflației în intervalul țintei în anul 2018. Totodată, s-a arătat că efectele adverse ale taxei ar putea fi potențate de cele ale inițiativelor legislative vizând sectorul bancar aprobate recent, ale căror prevederi sunt de natură a afecta creditarea și transmisia monetară, dar și stabilitatea băncilor, precum și costurile de finanțare externă ale economiei”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri