Investițiile străine în China au scăzut. De ce se tem companiile străine

Data publicării:
functionar chinez

Oficialii de la Beijing resping însă ideea că reducerea investiţiilor ar avea vreo legătură cu măsurile luate de autorităţile concurnţiale. Potrivit unor surse citate de Bloomberg, secretarul american al Trezoreriei deja i-ar fi trimis o scriosoare vicepremierului de la Beijing în care susţine că statul chinez foloseşte autoritatea antitrust ca să forţeze companiile străine să taie din preţul produselor concepute în Occident.

Practic, multinaţionalele sunt forţate să renunţe la o parte din profit, mai ales dacă produc la un cost ridicat. Sub presiunile autorităţilor chineze, grupurile auto Audi, BMW, Jaguar Land Rover, Chrysler, Toyota şi Honda au anunţat reducerea preţurilor la maşinile pe care le vând. Cu cât un produs este realizat la costuri mai mari, iar automobilul are astfel de costuri ridicate de producţie, cu atât este mai afectat de o astfel de decizie. Aşa că nu e de mirare că occidentalii şi-au pierdut cheful de a mai investi în china.

Însă până la urmă tot chinezii au de suferit. În iulie, FMI şi-a revizuit în scădere, de la 7,6% la 7,4%, estimările privind avansul înregistrat în acest an de China.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...