Investitorii sună la Guvern: Bună ziua, vorbiţi engleză? Răspuns: Nu! Şi li se închide telefonul

Data publicării:
autostrada soarelui

Deşi România are nevoie de investiţii serioase pentru a îşi creşte PIB-ul, la Guvern li se închide telefonul investitorilor atunci când sună în legătură cu proiecte de infrastructură, relatează Ziarul Financiar.

Ionuţ Simion, preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România, spune că PIB-ul per capita în România este de 61% din media europeană, pentru a ajunge la 80% fiind nevoie de investiţii serioase. Mulţi dintre clienţii săi spun că Guvernul refuză dialogul pe proiecte de infrastructură alegând pur şi simplu să închidă telefonul după un dialog sumar.

„Sunt clienţi care vin la noi şi ne spun: Domnule, am sunat la agenţia aia de 100 de ori. «Hello, do you speak english?» Răspuns: No! Şi îi închide telefonul”, a spus Ionuţ Simion

Un studiu realizat de Camera de Comerţ Americană în România arată că executivii companiilor membre cred că e nevoia ca România să-şi revizuiască calitatea cheltuielilor publice şi să le canalizeze spre investitiţii, să crească absorbţia de fonduri europene şi să investească în infrastructură dacă vrea să-şi îmbunătăţească profilul investiţional.

„Până în anul 2016 nivelul cheltuielilor publice de investiţii depăşea 5% din PIB. După 2016 nivelul acestor investiţii a cazut sub 5%, apropiindu-se periculos de cota de 4%, care ne spune că efectul de angrenare în economie este scăzut şi va duce la o decelerare economică. Creşterea absorbţiei europene este una dintre cheile de stimulare a mediului investiţional din România, iar 51% dintre respondenţii studiului spun că este nevoie de investiţii în infrastructură, dar nu numai de transport, ci şi în sănătate, educaţie, tehnologie, etc.”, a mai spus Simion în cadrul evenimentului de prezentare al studiului.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 120 de companii membre ale Camerei de Comerţ Americane în România, dintre care 68% cu o cifră de afaceri mai mare de 5 milioane de dolari. Studiul a vizat calitatea climatului investiţional din România.

Executivii sondaţi mai consideră că principalul avantaj competitiv al României este potenţialul de creştere (87%), urmat de calitatea de membru UE (78%).

„Capitalul uman joacă un rol important in continuare în evaluarea competitivităţii climatului investiţional din România, însa este pe un trend descendent din cauza modificărilor demografice şi sistemul educaţional din Romania, care este într-o conitnuă reformă. Principala ancoră de stabilitate a României este Uniunea Europeană”, a concluzionat Simion.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani...
Newsweek
Aerul condiționat te poate încălzi mai ieftin iarna decât crezi. Trucul simplu de setare care face diferența
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”