Isărescu: Românii încep să trimită bani în țară pentru mici afaceri

Data publicării:
bani trimisi tara

Dacă în urmă cu ani românii trimiteau bani în țară pentru subzistența familiilor lor, acum remiterile au din ce în ce mai mult scopul de a finanța pornirea unor mici afaceri în țară. Cel puțin aceasta afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Analiza remitenţelor băneşti ale românilor din străinătate arată că unii au trimis bani în ţară pentru a începe activităţi de afaceri, iar acesta este un lucru foarte bun, a afirmat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa ''Migraţia şi antreprenoriatul - o valoare semnificativă'', potrivit Agerpres.ro.

"Îţi dai seama din repartiţia geografică a trimiterilor de bani din străinătate către România care este şi mişcarea în sens invers. Cam de unde au plecat cei mai mulţi români în străinătate. Îţi mai dai seama, dacă te uiţi cu atenţie la cifre şi ca care este componenţa remiterilor. Adică au fost iniţial pentru a ajuta familiile din România. Cu timpul s-a constat uitându-ne cu atenţie la aceste remiteri că oamenii au vrut să facă mici investiţii. Mici investiţii însemnând case, din patriotism local, din patriotism general, din nevoie, din aspiraţie. Aspiraţia de a veni cândva în ţară. Apoi uitându-te şi mai atent la aceste cifre constaţi că unii au remis bani pentru a începe în România mici activităţi de afaceri. Acesta e un lucru foarte bun. Acelea chiar sunt investiţii, investiţii productive", a spus Mugur Isărescu.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinţei, remitenţele băneşti ale românilor din străinătate au fost de 3,792 miliarde de euro în 2017, faţă de 3,153 miliarde de euro în 2016. În primele trei luni din acest an, acestea s-au cifrat la 720 milioane de euro.

Acesta a mai spus că o parte din migranţi au plecat din sate, din comune şi probabil vor să deschisă la întoarcerea în ţară, ei sau rudele lor, afaceri în agricultură. Acesta ar avea un efect pozitiv extraordinar asupra României cel puţin din două motive. Primul ar fi că potenţialul agricol al României este subvalorificat şi în al doilea rând că alături de investiţiile mari, la fel de importante, poate chiar mai bune, ar fi şi investiţiile mici care ar stabiliza forţa de muncă şi ar duce la unităţi antreprenoriale de natură să valorifice resursele locale

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri