Video Locuințele s-au scumpit cu aproape 70% în ultimii 10 ani, în România. Țara din UE în care prețurile au scăzut cu 2% față de 2015

Data actualizării: Data publicării:
chei de la o locuinta noua
O analiză Eurostat arată că prețul locuințelor a crescut, în medie, cu 66% în ultimii 10 ani. Credit foto: Guliver/Getty Images

În România, prețul locuințelor a crescut cu aproape 70% în ultimii 10 ani, iar cel al chiriilor cu 55%. În centrele universitare, salturile au fost chiar mai mari, spun specialiștii în imobiliare. Chiar dacă majorarea nu e la fel de accelerată ca în alte state europene, puterea scăzută de cumpărare a românilor face ca tot mai puțini tineri să își permită o casă a lor. Pe de altă parte, în Italia sau Franța, locuințele sunt aproape la fel de accesibile ca în 2015, iar în Finlanda, mai ieftine chiar cu 2 procente, față de acum un deceniu.

Un plan de economii pentru achiziția unei case a devenit aproape imposibil pentru tinerii din România, ținand cont de diferența mare dintre venituri, cheltuielile zilnice și costul unei proprietăți.

„O casă acum 10 ani, când am început eu să caut, să achiziționam, era 55.000 de euro. Acum este peste 150-200.000 de euro”, spune Alina Sălăvăstru, mamă a doi copii.

Tânăra din Iași spune că nici nu mai visează la o locuință proprie, iar chiria rămâne singura variantă. „Ajunge la 500 de euro pe lună. Destul de scump, pentru salariile care sunt aici, în țară”, completează Alina.

O analiză Eurostat arată că prețul locuințelor a crescut, în medie, cu 66% în ultimii 10 ani. Costul chiriilor a înregistrat un salt de 55%.

„Am încercat să vedem care ne sunt opțiunile, dar momentan nu ne putem permite”, recunoaște o altă femeie.

„Încerc să-mi creez o carieră și abia după să achiziționez o casă”, plănuiește un tânăr.

„Când ești pe cont propriu și nu ai ajutorul părinților, e destul de dificil”, concluzionează altcineva.

„Vedem că veniturile nu au ținut pasul cu scumpirea locuințelor. Inflația în Romănia este la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană”, spune sociologul Ciprian Iftimoaei.

Italia și Franța sunt țările unde costul locuințelor a crescut cu doar 17, respectiv 28%, din 2015. Lina e medic rezident la Iași și e uimită de explozia de pe piața imobiliară din România.

„Este adevărat că în România prețurile au crescut chiar mult. În Franța, ceva mai puțin. Acum șase ani puteai închiria un apartament cu 350 de euro. Acum, pentru o garsonieră, chiria e 450 de euro”, spune Lina.

În Finlanda, locuințele s-au ieftinit cu două procente în ultimii 10 ani. Cea mai mare creștere se înregistrează în Ungaria, unde o casă costă de trei ori mai mult decât în 2015.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot obține românii din Italia bonusul de 1.000 de euro pentru fiecare copil
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...