Lucian Șova explică de ce nu putem avea taxa de autostradă. Deocamdată

Data actualizării: Data publicării:
taxa autostrada

Actualul model de taxare nu ar trebui schimbat înainte de a avea 1.500 de kilometri de autostradă în circulaţie, întrucât la o ofertă atât de redusă ar fi neeconomicos să se elimine vigneta şi să se introducă taxele pe autostrăzi, susţine ministrul Transporturilor, Lucian Şova. 

 

"În momentul în care introduci taxare pe kilometru, obiectiv asumat la nivelul Comisiei Europene, pe autostrăzi, acest sistem de taxare este incompatibil cu vigneta. Eu cred că tipul acesta de taxare ar trebui implementat în România după ce oferta din partea statului român de circulaţie pe autostradă va depăşi 1.000 de kilometri, probabil minim 1.500 de kilometri. La o ofertă atât de redusă încă ar fi neeconomicos din punct de vedere financiar să eliminăm vigneta şi să introducem sistem de taxare", a spus marţi ministrul, după audierile din comisia de specialitate din Camera Deputaţilor. 

El a admis că, la un moment dat, se va introduce sistemul de taxare pentru autostrăzi, în funcţie de cât se circulă. 

"Mai devreme sau mai târziu se va introduce taxarea pe autostrăzi în mod exclusiv în funcţie de cât se circulă pe ele, după modelul utilizatorul plăteşte. Eu cred că înainte de a avea 1.500 de kilometri de autostradă în circulaţie nu ar trebui să schimbăm actualul model de taxare", a subliniat ministrul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri