Lucrările la autostrăzile Transilvania și Nădlac-Arad rămân suspendate

Data publicării:
autostrada arad nadlac resize -Mediafax Foto-Marian Buga-1

Proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul Braşov - Borş, a fost început în 2004 de către compania americană Bechtel. Până acum au fost daţi în folosinţă doar 52 de kilometri, între Câmpia Turzii şi Gilău, care au costat 1,4 miliarde de euro.

În urma rezilierii contractului cu Bechtel, cel mai probabil, tronsonul Suplacu de Barcău - Borş, aflat la graniţa cu Ungaria, va fi dat în concesiune, pentru finalizarea lucrărilor începute de compania americană.

Aceasta înseamnă organizarea unei licitaţii, dar şi un nou studiu de fezabilitate.

O situaţie similară este şi în cazul autostrăzii Nădlac- Arad. La mai bine de opt luni de la încetarea contractului cu firma lui Nelu Iordache, CNANDR nu a fost în stare să găsească un nou constructor. Abia în septembrie ar putea fi selectată o altă firmă care să continue lucrările la primii 22 de km ai autostrăzii Nădlac-Arad.

În tot aces timp, vecinii din Ungaria şi-au adus mai toate autostrăzile până la graniţa cu România. 

Citiți și:

Toate şantierele Bucureştiului: Cum trenează lucrările de infrastructură din Bucureşti din lipsa banilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...