Managerul privat al CFR S.A. a demisionat

Data publicării:
trenuri mediafax

Acest deznodământ era oarecum așteptat pentru managerul privat de la CFR, iar asta pentru că a repetat în mai multe rânduri că nu i-au fost aduse la cunoștință modificările pe care membrii Adunării Generale le solicitau.

Pe de altă parte, este cunoscut faptul că, de puțin timp, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a trimis corpul de control la CFR S.A. pentru a verifica activitatea tocmai din perioada în care noul management privat și-a desfășurat activitatea.

La acel moment, Dimitris Sophocleous, a precizat că va acorda tot ajutorul necesar corpului de control, cu condiția ca acesta să fie bine intenționat și să nu aibă alte interese.

Dimitris Sophocleous a ajuns la conducerea CFR S.A. în contextul în care Ministerul Transporturilor căzuse la învoială cu FMI să numească manageri privați la companiile din subordinea sa. Sophocleus a mai fost manager la alte câteva companii românești, printre care Petrom și una dintre băncile comerciale de pe piața locală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri