Ministerul Dezvoltării introduce indicii de referință în Codul Urbanismului. Cum vor fi stabilite mai clar costurile investițiilor

Data publicării:
dezvoltare castii lucrare consructii
Foto: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Facebook

Ministerul Dezvoltării anunță introducerea unui sistem de indici de referință pentru investiții în noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor. Sistemul va permite constituirea unei baze naționale de date și dezvoltarea unor instrumente informatice pentru estimarea costurilor și fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectelor de construcții.

„Continuăm modernizarea cadrului de reglementare în domeniul construcțiilor prin introducerea, în noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, a sistemului indicilor de referință pentru investiții, astfel încât să avem costuri mai transparente și evaluări unitare în domeniul construcțiilor”, a anunțat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă al MDLPA.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, noul sistem va fi deosebit de relevant pentru proiectele finanțate din fonduri publice, unde autoritățile vor putea folosi repere comune pentru estimarea și verificarea costurilor.

„Introducerea indicilor de referință este deosebit de relevantă pentru proiectele finanțate din fonduri publice, iar autoritățile vor putea utiliza repere unitare în etapa de fundamentare a investițiilor, pentru verificarea estimărilor și pentru monitorizarea evoluției costurilor pe durata implementării proiectelor”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul susține că sistemul ar putea contribui la identificarea mai rapidă a unor eventuale diferențe nejustificate între costurile estimate și valorile rezultate în urma proiectării sau execuției.

„Sistemul poate contribui, astfel, la identificarea mai rapidă a eventualelor diferențe nejustificate între costurile estimate și valorile rezultate din proiectare sau execuție. În același timp, existența unor date comparabile la nivel național va sprijini fundamentarea bugetelor și prioritizarea investițiilor”, a precizat ministrul.

Date utile și pentru mediul privat

Sistemul va putea fi folosit și de investitori, proiectanți și companiile din domeniul construcțiilor. Datele disponibile vor putea reprezenta un instrument suplimentar pentru estimarea bugetelor, evaluarea fezabilității proiectelor și analiza evoluției pieței.

Ministerul arată că, în prezent, diferențele dintre metodele de estimare, modificarea rapidă a prețurilor materialelor și manoperei și lipsa unor repere unitare pot genera variații importante în calcularea costurilor unor proiecte similare.

Prin noul mecanism vor putea fi stabilite repere privind costurile pentru diferite categorii de construcții, evoluția prețurilor materialelor și lucrărilor, costurile principalelor categorii de investiții, precum și indicatorii de performanță tehnică și economică.

Datele vor putea reflecta și diferențele de cost determinate de tipul, complexitatea și amplasarea investițiilor.

O bază națională de date pentru construcții

Informațiile vor fi organizate și actualizate într-un cadru comun și vor avea rol de instrument de fundamentare și verificare. Ministerul precizează însă că acestea nu vor înlocui proiectarea, evaluarea tehnică sau analiza particularităților fiecărei investiții.

Sistemul va fi susținut de instrumente informatice pentru colectarea, prelucrarea și utilizarea datelor. Dezvoltarea unei baze naționale va permite actualizarea periodică a informațiilor și compararea costurilor pentru diferite categorii de investiții.

Digitalizarea datelor ar urma să faciliteze și analiza evoluției pieței construcțiilor, precum și fundamentarea politicilor publice în domeniu.

„Predictibilitatea și transparența sunt esențiale pentru investiții. Prin sistemul indicilor de referință, introducem repere obiective, construite pe date verificabile, și nu pe estimări arbitrare”, a afirmat Cseke Attila.

Ministrul subliniază că noul sistem nu va înlocui analiza tehnică, ci va oferi un reper comun pentru evaluarea investițiilor.

„Nu înlocuim analiza tehnică, ci oferim un punct de referință clar și comparabil și asigurăm un control mai eficient asupra modului în care sunt estimate și utilizate resursele financiare destinate investițiilor”, a mai spus ministrul Dezvoltării.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă televiziune se lansează în România. Va emite 24 de ore din 24 și vine cu un concept diferit
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”