Ministrul Dragoș Pîslaru spune care e cea mai mare amenințare pentru implementarea proiectelor din PNRR

Data actualizării: Data publicării:
dragos pislaru face declaratii
Dragoș Pîslaru. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dragoş Pîslaru a declarat că a găsit, atunci când a ajuns la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, un PNRR întârziat, iar relaţia cu cei de la Comisia Europeană era una extrem de tensionată deoarece România nu era gata să-şi asume aceste întârzieri şi ratarea unor achiziţii publice pentru obiective de infrastructură.

El a explicat că a trebuit să scape de un fenomen extrem de complicat şi de dăunător, şi anume supracontractarea, pentru că, pe un PNRR de 28,5 miliarde de euro iniţial, au fost construite contracte de finanţare pe 47,4 miliarde de euro, fără o altă bază decât poate bugetul naţional care să preia aceste proiecte.

„Am găsit un PNRR întârziat. Am găsit un PNRR în care relaţia cu Comisia Europeană era una extrem de tensionată pentru că România nu era gata să-şi asume aceste întârzieri şi ratarea unor achiziţii publice pentru obiective de infrastructură şi am găsit o aşteptare reciprocă. Comisia ne aştepta pe noi, partea română, să spunem care e perspectiva şi, din partea părţii române, era aşteptarea Comisia Europeană să zică ce proiecte să dăm jos, ca să nu le dea Guvernul jos.

Ceea ce cred eu că am adus ca schimbare de paradigmă este asumare şi responsabilitate şi, bineînţeles, onestitate. Adică am spus foarte clar, prioritatea noastră este să ne concentrăm pe partea de fonduri nerambursabile şi să ne asigurăm că luăm toţi banii, 13,5 miliarde pe zona nerambursabilă şi apoi pe zona de împrumuturi să rămână împrumuturi cât ne ţine plapuma”, a subliniat Dragoș Pîslaru, luni la Prima TV, scrie News.ro.

„Și alte state membre au întârzieri”

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a arătat că ceea ce au reuşit să depună şi oficial, după preacordul cu Comisia Europeană, este integral 100% componenta de granturi, adică 13,5 miliarde şi circa 8 miliarde pe zona de împrumuturi, deci 21,5 miliarde iar din zona de împrumuturi cam o jumătate, 8 miliarde faţă de 7 care au fost o reducere faţă de ţinta iniţială.

Pîslaru a menţionat că au fost mai multe state membre care au renunţat la împrumuturi, printre care şi România, exitând state care niciodată nu au luat împrumuturi.

„Sunt şi alte state membre care au întârzieri. Sunt state care n-au depus cererea de plată a IV-a, adică cumva într-o situaţie similară cu a României”, a explicat el.

Potrivit ministrului, diferenţa în România, care cumva agravează puţin situaţia, sau aşa a găsit-o un pic agravantă, este faptul că la noi a existat o neclaritate, la proiectele concrete din PNRR.

„Prima problema a fost legată de ce investiţii şi ce componente rămân în PNRR şi sunt implementabile, se pot finaliza până pe 31 august 2026 şi asta am rezolvat, la sfârşitul lunii iulie, deja aveam o înţelegere cu Comisia Europeană, pe câţi bani putem conta. După care a urmat luna august, care a fost crucială, în care a trebuit să scăpăm de un fenomen extrem de complicat şi de dăunător, şi anume supracontractarea.

Pe un PNRR de 28,5 miliarde de euro iniţial, s-au construit contracte de finanţare pe 47,4 miliarde de euro, cumva, fără o altă bază decât poate bugetul naţional care să preia aceste proiecte. (...) Este un lucru sistemic, a fost o perioadă preelectorală-electorală în care s-au promis foarte multe proiecte şi s-au semnat contracte. (..,) O bună parte dintre ele pur şi simplu au rămas pe hârtie”, a conchis Pîslaru.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei