Motorina s-a ieftinit cu 17 bani pe litru, după ce acciza a fost redusă cu 25%. Prețul ar putea crește însă din nou

Data publicării:
motorina
Foto: Profimedia Images

Șoferii care fac astăzi un plin de 50 de litri de motorină vor plăti mai puțin cu 8,5 lei față de ziua de ieri. Este prima zi cu acciza la acest carburant redusă la 25%, iar efectele au început să se vadă de la miezul nopții. Benzinăriile au afișat prețuri mai mici cu 17 bani pentru un litru de motorină.

Nivelul accizei în cazul motorinei este redus cu 25% în prezent, comparativ cu 20% în ultimele două săptămâni. În prezent, un litru de motorină costă între 9,97 lei și 10,23 lei.

În prezent se văd efectele tuturor măsurilor fiscale agreate de către Parlament: limitarea adaosului comercial la media de anul trecut, precum și o reducere a accizei în cazul motorinei cu 25%.
Experții susțin, pe de altă parte, că această ieftinire apărută peste noapte, de 17 bani pe litru, ar putea fi absorbită în zilele următoare. Pe piața internațională, în prezent, o tonă de motorină costă în jur de 1.350 de dolari, în creștere cu aproximativ 10–12% comparativ cu săptămâna trecută.

În cazul benzinei, prețurile sunt neschimbate de mai bine de două săptămâni.

Potrivit Ministerului Finanțelor, noua ajustare a accizei la motorină reprezintă o diminuare cu 701,07 lei/1.000 litri, respectiv 829,69 lei/tonă. Astfel, în intervalul 1-15 septembrie, nivelul efectiv al accizei pentru motorina standard pe piaţa internă va fi de 2.103,22 lei/1.000 litri, respectiv 2.489,05 lei/tonă.

„Mecanismul prevăzut de Legea nr. 162/2026 funcţionează gradual, în funcţie de evoluţiile din piaţa internaţională. În contextul presiunilor din ultimele două săptămâni, nivelul reducerii accizei la motorină a crescut de la 20% la 25%. Este o intervenţie temporară şi calibrată, menită să reducă o parte din presiunea fiscală asupra preţului, în limitele în care aceasta poate fi absorbită de piaţă şi transmisă mai departe în economie”, a spus Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanţelor, potrivit unui comunicat de presă citat de News.ro.

Potrivit Ministerului Finanţelor, intervenţia vizează limitarea efectului de propagare în lanţ al costurilor cu carburanţii, în special în sectorul de transport şi logistică, cu impact direct asupra preţurilor bunurilor de consum. Mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 funcţionează dinamic, prin reevaluări periodice la fiecare două săptămâni.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Vedete care au fost la un pas de moarte pe 11 septembrie 2001. Cum a scăpat Michael Jackson de atentatele...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă