Mugur Isărescu: Dacă data ţintă devine nerealistă, credibilitatea procesului de adoptare a euro e pusă la îndoială

Data publicării:
isarescu Mediafax Foto-Silviu Matei

Foto: Mediafax

Apare întrebarea dacă noi suntem pregătiţi să facem primul pas, să intrăm în mecanismul cursurilor de schimb (ERM II). (...) Reaşezarea raporturilor dintre principalele valute ale lumii, care are loc inclusiv pe fondul recentei relaxări cantitative recent adoptate de BCE, complică indentificarea cursului de echilibru al leului la care ar trebui să se realizeze intrarea în ERM II şi ulterior adoptarea euro”, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o conferinţă organizată în parteneriat cu Mediafax.

Din punct de vedere tehnic, data ţintă stabilită pentru 2019 printr-un consens verbal presupune intrarea în ERM II în prima jumătate a anului viitor şi participarea la acest mecanism pentru o perioadă minimă de doi ani.

Dincolo de dificultatea stabilirii parităţii centrale, participarea la ERM II reclamă şi un anumit nivel de pregătire al economiei, dat fiind că regimul comportă unele riscuri. Minimizarea unor astfel de riscuri, dar şi îndeplinirea criteriilor de la Maastricht la orizontul la cel puţin al doilea an de participare la ERM II accentuează importanţa finalizării ajustărilor majore de politică economică înainte de adoptarea acestui regim de curs de schimb”, a spus Isărescu.

Acestea vizează eliminarea surselor de inflaţie reprimată, fiind relevantă finalizarea liberalizării pieţei energiei, deficitele cvasifiscale de tipul celor care rezultă din restructurarea întreprinderilor de stat cu pierderi substanţiale, precum şi alte surse de presiuni bugetare viitoare, precum cheltuielile inevitabile de modernizare a infrastructurii rutiere.

Şeful BNR a punctat că trebuie efectuate şi ajustări de natură monetară înainte de intrarea în mecanismul ratelor de schimb, respectiv încheierea procesului de armonizare a ratelor rezervelor minime obligatorii cu cele prevalente în zona euro.

Volumele importante implicate de reducerea RMO(rezervele minime obligatorii, n.r.) la BNR şi impactul potenţial asupra cursului de schimb fac necesară o abordare graduală a procesului posibil într-o perioadă de un an, un an şi jumătate, ceea ce este încă un motiv pentru care intrarea în ERM II în 2016 şi, în consecinţă, trecerea la euro în 2019 sunt obiective foarte ambiţioase”, apreciază Isărescu.

În opinia sa, pentru România, asumarea unei date țintă este o idee bună, dacă acționează ca un catalizator pentru toți factorii care trebuie să contribuie la realizare acestui obiectiv. "Dar dacă data țintă devine nerealistă sau angajamentul formal nu este însoțit de un plan de acțiuni intermediare concrete și clar definite, credibilitatea procesului de adoptare a euro este pusă la îndoială și își pierde valențele pozitive", a avertizat Isărescu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...