„Nepăsare spre inconştienţă”. Irineu Darău spune că a găsit „situaţii foarte grele” la unele companii de stat

Data actualizării: Data publicării:
irineu darau
Irineu Darău. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a spus la Digi24 că la unele companii de stat aflate în subordinea Ministerului Economiei s-a confruntat cu „nepăsare” şi „indolenţă”. El a avertizat, la emisunea „În fața ta”, că viitorii manageri ai acestor companii vor avea indicatori de performanţă foarte ambiţioşi.

„Ce am ţinut să fac şi am îndeplinit până la 31 martie, în primele trei luni de mandat, a fost să asigur că într-un număr de luni, conform procedurilor legale şi vitezei AMEPIP, toate companiile de stat vor avea nişte conduceri definitive. Ceea ce pregătim sunt exact acele momente în care se va veni la negociere pentru contractul de mandat. Vom schimba total abordarea pentru viitorii manageri: ai şi putere de negociere, dar ai şi nişte indicatori de mandat foarte ambiţioşi. Aceasta este, cred eu, abordarea corectă”, a spus Darău.

Ministrul interimar a mai spus că la multe companii de stat a găsit „situaţii foarte grele”.

„A fost foarte multă nepăsare de-a lungul timpului. De exemplu, la Mangalia, unii au întors ochii ani de zile, fără să le pese că acest şantier moare predictibil. Nu înţeleg cum a putut fi lăsat în mod foarte predictibil acel şantier în insolvenţă, când nu mai ai ce face”, a explicat el.

El a dat ca exmplu faptul că în mai multe companii, în special în industria de apărare, au existat comenzi pentru produse care erau vechi şi se produceau de multă vreme, însă aceste companii nu au pregătit „momentul în care trebuiau comenzi noi pentru produse noi”, iar din acest motiv, acum nu sunt performante.

„Mai e şi o zonă de nepăsare spre inconştienţă, de lăsare a unor active într-o stare deplorabilă, ceea ce e grav în sine, pentru că pierzi active, dar e grav şi pentru că pierzi atragerea de investiţii. Antunci când există copaci în hale sau o groapă de gunoi lângă sediul unei companii de stat, arată foarte rău, pentru că acea companie e neatractivă şi prost gestionată”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme