Noi autostrăzi anunțate, iar cele începute, amânate

Data publicării:
autostrada bucuresti ploiesti mediafax

Investitori francezi, spanioli, greci, austrieci, dar şi chinezi vor să construiască în concesiune autostrada Craiova-Piteşti estimată să coste două miliarde de euro. Va fi unul dintre primele drumuri de mare viteză pe care şoferii vor plăti ca să circule.

Viitoare autostradă va costa 16.5 milioane de euro pe kilometru. Preţul este unul foarte mare dacă e raportat la celelalte autostrăzi din România. De exemplu, pentru Bucureşti - Constanta s-au cheltuit 4,1 milioane de lei pe kilometru.

„Ştiu despre chinezi ce mi-au spus la mine în birou. Construiesc foarte repede, în timp record. Desigur că ne-am dori foarte mult să fie şi chinezi şi oricine altcineva. Important e să facă autostrada. Autostrada pentru Craiova este vitală”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Cu cât se scurtează timpul petrecut între Craiova şi Piteşti

Legatura dintre Craiova şi Piteşti va fi mult mai rapidă. Şoferii vor ajunge într-o oră într-un oraş sau în celălalt mergând pe autostradă, şi nu în două, ca acum. Rapid vor ajunge şi în Capitală sau la Constanţa pentru că drumul de mare viteză se va lega de autostrada Piteşti - Bucureşti.

Şoseaua care va face legătura şi între uzinele Ford şi Dacia a fost promisă de preşedintele României companiei americane.

Pentru a treia oară, autorităţile române caută un investitor şi pentru autostrada Comarnic-Braşov. Ultima dată au încercat acum trei ani.

„Au început negocierile pentru desemnarea unui câştigator pentru construcţia autostrăzii Braşov-Comarnic. La licitaţie s-au înscris patru investitori”, explică Alexandu Ichim.

Consorţiul care va construi drumul dintre Comarnic, Buşteni, Predeal, Râşnov şi Braşov va fi anunţat, cel mai probabil, la sfârşitul lunii august.

Între timp, finalizarea autostrăzii dintre Deva şi Orăştie se amână.

Un film postat recent pe internet arată că mai sunt multe lucrări de executat pe acel şantier la unele poduri, terasamente şi la ieşirile şi intrările pe autostradă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri