Noi titluri de stat Tezaur, lansate marți de Ministerul Finanțelor. Până la ce dată se pot cumpăra

Data publicării:
Titluri de stat Tezaur. Foto- Facebook
Titluri de stat Tezaur. Foto- Facebook

Ministerul Finanţelor lansează marţi, 10 iunie, cea de-a şasea ediţie a Programului Tezaur din acest an, cu dobânzi de până la 7,90%, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

Astfel, în perioada 10 iunie - 4 iulie 2025, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,55%, respectiv, 7,90%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, informează Agerpres.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 10 iunie şi 2 iulie 2025, prin platforma Ghişeul.ro, între 10 iunie şi 3 iulie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului, între 10 iunie şi 4 iulie 2025 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, între 10 iunie şi 3 iulie 2025 în mediul urban şi între 10 iunie şi 2 iulie 2025 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.

Veniturile sunt neimpozabile

Potrivit comunicatului, veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate pe website MF la secţiunea Titluri de stat şi pe website C.N. Poşta Română SA.

În primele ediţii încheiate în acest an, românii au investit deja peste 14,5 miliarde lei, prin 346.011 ordine de subscriere. Ministerul Finanțelor reaminteşte că începând cu luna martie a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat, la doar un click distanţă. Astfel, aproximativ 1,2 miliarde lei au fost investiţi de românii din ţară şi din diaspora, prin platforma Ghişeul.ro.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când se dă drumul la aerul condiţionat în maşină pentru a o răcori repede şi pentru a consuma puţin...
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, în robă, alături de mama ei, după ce a absolvit a doua facultate la 43 de ani. Cum a...
Pro FM
Fiul lui Cher, Elijah Blue Allman, spitalizat de urgență după o supradoză: „Este norocos că a supraviețuit”
Film Now
Dakota Johnson, val de critici despre industria de la Hollywood: „Totul e un haos!” Artista, revoltată de...
Adevarul
Ce părere aveau americanii despre români acum un secol jumătate. „Moldo-vlahii au fost poporul cel mai rău...
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut la pensie între 64 de lei și 350 lei. Ce vești rele mai vin în 2025?
Digi FM
Nunta lui Jeff Bezos, programată la Veneţia, declanşează un val de nemulțumiri. Unii localnici acuză că...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
Cum a reușit un bărbat să-și dreseze pisicile pentru a zbura liniștit cu avionul: „Necesită răbdare...
Film Now
Filmul care debutează remarcabil în box office-ul nord-american, în timp ce „M:I8” trece de 500 milioane...
UTV
Andreea Esca, ca în anii ’80! Apariție-surpriză în „uniformă” la reuniunea de 35 de ani de la liceu